eu nu mă tem de moarte
dar mă sperie durerea
agonia terifiantă resimțită
atunci când spiritul se dezlipește de trup
o clipă de durere intensă cât o viață
apoi întuneric absolut.
nu mă mai sperie moartea
de când am fost în spital
îmi aduc aminte perfect
momentul anesteziei, trezirea, durerea, spaima
noaptea de la terapie intensivă.
targa înainta greu pe culoarele spitalului
ca Iisus pe Dealul Golgota
la terapie intensivă moartea dansează printre paturi
e albă, rece și frumoasă
și e atât de seducătoare!
are un glas ademenitor ca o sirenă
și șoptește cântece de leagăn
îndemnându-te să dormi.
dar nu trebuie să dormi!
oricât de dulce ar părea somnul atunci.
îmi aduc aminte perfect
simfonia înfiorătoare cântată de aparatele medicale
și moartea aflată la capătul patului meu
dând din cap negativ.
acum, în aceste nopți de insomnie
îmi doresc ca moartea să îmi șoptească
un cântec de leagăn
să vină întunericul absolut
fără să simt agonia terifiantă
a trupului care își pierde sufletul.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu