Cea mai proastă melodie a anului 2013

Doamna Andra Măruță și-a făcut un obicei în a stabili noi limite în stupiditatea muzicală. După dezastre sonore precum Telephone și Inevitabil va fi bine,''artista'' lovește din nou. Atâta timp cât mă iubești este noua creație a nevestei lui Măruță și e atât de enervantă încât îți vine să spargi radioul/televizorul. Să analizăm o parte din versuri:

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii
Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui
Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa, 
Vocea ta e o vioară în inima mea
Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona, 
Esti refrenul din viaţa mea

Wow. Cine naiba a compus chestia asta? O fetiță de 8 ani obsedată de Twilight? Restul versurilor sunt la fel de penibile și nu mai are rost să le înșir aici. Trecem la videoclip. Videoclipul este plin de produse plasate (parcă ar fi o mare reclamă), Andra primește cadouri, toți angajații MediaPro îi aduc omagii, Moga aruncă și el cinci versuri obosite, Măruță îi face declarații siropoase. Groaznic.
Atât melodia cât și videoclipul sunt la fel de frumoase și complexe ca acest cântecel  despre mâncare chinezească.


M-am înșelat. Cântecelul ăsta e mai bun. MediaPro Music, te rugăm să nu ne mai torturezi cu Andra, LaLA BAnd și alte rateuri muzicale. E destul că peste tot auzi doar Alex Velea, Connect-r, Inna și alte ''artiste''. RIP muzica românească.

Aventurile lui Gheorghe Ghinion (episodul 3)

Mergeam spre casă  când mi s-a făcut o poftă nebună de kiwi. Aveam un hypermarket la doi pași de blocul meu așa că am zis să merg acolo și să-mi cumpăr un kilogram.

Intru, iar în timp ce mă îndreptam către raionul de fructe, văd un grup mare de oameni adunați în fața unui stand. Curios din fire, mă bag printre ei ca să văd despre ce e vorba. La stand era un tip scund, cu chelie și mustață, care arunca diferite vase pe jos în timp ce vocifera. El dorea astfel să demonstreze că vasele lui sunt incasabile și că se justifică prețul triplu față de vesela obișnuită. Tipul acesta  părea combinația perfectă dintre Adolf Hitler și Danny DeVito. Striga ’’incasabil’’ și trântea farfurii și castroane spre amuzamentul celor din jur. Văzând că nimeni nu pare să-l ia în serios, acest Adolf DeVito mă găsește tocmai pe mine din toată mulțimea și îmi spune:

-Încercați și dumneavoastră! Trântiți castronul acesta! E incasabil!

-Nu  e nevoie! Vă cred pe cuvânt, încerc eu să mă scuz.

- Nu vă temeți, e incasabil!

-Am înțeles, dar nu...

-IN- CA-SA-BIL!

Tipul mă fixase cu o privire dementă, așa că am zis să-i fac pe plac. Ce ar putea să se întâmple? E incasabil.

Trântesc castronul. În momentul în care atinge solul, se sparge în mii de bucăți. Aud imediat strigăte din mulțime:

-Mi-a intrat în ochi!

-Ionel, nu băga ciobul în gură!

- Mi s-a furat portofelul!

Adolf DeVito se uită turbat la mine.

-Ce-ai făcut?!

-Am făcut ce mi-ai zis!

-Ai spart, plătești!

-Nu plătesc nimic! Nu trebuia să fie in-ca-sa-bil?!

În secunda  următoare, piticul isteric se înroșește ca un rac, apucă o farfurie întinsă și urlă ca Xena, Prințesa Războinică. Înspăimântat, o iau la fugă. Adolf DeVito venea după mine, ținând farfuria ca pe un buzdugan. Probabil că dorea să vadă dacă și capul meu e incasabil ca vasele lui. Fac slalom printre oameni și deodată îmi apare în față un tip în costum de dinozaur care distribuia mostre de iaurt pentru copii.

-Sunt dinozaurul Dingo și îți dau iaurt cu mure să te faci mare!

Îl evit milimetric pe Dingo. Piticul dement, însă, a intrat în plin în el. Pahare cu iaurt au zburat în toate direcțiile. Adolf DeVito îl trântise pe dinozaur și căzuse peste el. Dingo a început să-și bage o parte a corpului (care nu era coada) în psihopatul cu vase incasabile, în mine, în mediul înconjurător. Câțiva copii au început să plângă. Am ieșit repede din hypermarket, fără să mai cumpăr niciun kiwi.

Acum, dincolo de faptul că am interdicție la a intra în acel hypermarket, trebuie să fiu atent când merg pe stradă. Adolf DeVito și Dingo probabil că mă pândesc pe la colțuri. Ghinionul meu e incasabil. 

P.S: Gheorghe Ghinion este produsul imaginației mele bolnave. Orice asemănare cu personaje și întâmplări din viața reală este pur întâmplătoare.

Două ''anticolinde''

Sau melodii anti-Crăciun. Anticolinde sună mai cool.

 


  

De ce urăsc Crăciunul

foto:www.badideatshirts.com

Într-o postare anterioară menționasem faptul că îmi displace profund Crăciunul. Pentru a demonstra că nu sunt un hater de Internet care încearcă să pară Grinch, voi oferi și argumente ca să îmi justific punctul de vedere.

1. Kitsch-ul. Sute de instalații cu mii de luminițe aruncate în pomi, pe stâlpi, pe case, fără nicio urmă de estetică. Fața lui Moș Crăciun sau căciula lui Moș Crăciun puse pe orice produs, de la prezervative la otravă pentru șoareci. Jucării de pluș care cântă melodii enervante. Cam asta e tot ce poți să vezi în această perioadă.

2. Colindele. Sincer să fiu, eu m-am săturat de lerul lui Hrușcă, bradul lui Fuego, de păstori care se întâlnesc și stele care răsar sus. Colindele acestea se repetă în mod obsesiv în fiecare an, peste tot, încât au devenit niște clișee fără pic de farmec.

3. Colindătorii. Ceea ce cândva era o activitate pentru copii a fost transformată în afacere de sezon pentru pierde-vară adulți. În toate orașele poți vedea grupuri de indivizi dubioși, îmbrăcați în costume odioase de urs, capră, Moș Crăciun, care vor ca pentru 15 secunde de colindat să arunci cu zeci de RON în ei. Cerșetorie de Crăciun.

4. Cadouri oferite pentru că trebuie. Hai să alergăm prin supermarketuri și să cheltuim bani pe cadouri făcute din obligație. Pentru că în asta constă spiritul Crăciunului. Ce modalitate mai bună de a sărbători Nașterea lui Iisus decât să îți golești buzunarul pe niște daruri pe care le faci pentru a primi la rândul tău daruri.

5. Ipocrizia. Să fim mai iubitori, să fim mai credincioși, să ne bucurăm de timpul petrecut cu familia. Într-un cuvânt, să fim mai...buni. Oare de ce bunătatea e condiționată de o sărbătoare? Te împiedică ceva să fii bun în restul anului?.

6. Nu există Moș Crăciun. Pare stupid, dar în momentul în care am aflat că bătrânelul ăla vesel care face daruri nu există, spiritul Sărbătorilor de Iarnă a început să moară pentru mine. E destul de trist să vezi că imaginea globală a Crăciunului e o minciună. Moșul darnic e doar o invenție de care părinții se folosesc pentru a-și disciplina odraslele înaintea sărbătorilor * insert sad face *.

Acestea fiind spuse, eu nu aștept Crăciunul cu bucurie în suflet. Vă rog, dragi prieteni de pe Facebook, să nu îmi dați tag în poze cretine cu brazi, globulețe și alte prostioare de Crăciun. Eu aștept Revelionul și implicit încheierea catastrofalului an 2013. Pentru cei care sunteți ca mine, Divina Agonie vă urează beție plăcută și mahmureală ușoară.

Antiromantica

Era o zi mohorâtă, rece
Și bătea un vânt de ciumă în Orașul Ucigașului
Mirosul dulceag al morții se răspândea în aer
Îmbătând mințile necrofagilor flămânzi.

Pe strada unde spânzurații atârnau în copaci
Ca palide ornamente funerare
Iubirea alerga desculță.
Bătută, abuzată, cu rochia terfelită
Alerga printre chiștoace și seringi folosite de heroină,
Iar în urma ei venea agale un dric.
Fugea ca o evadată, dar durerea a copleșit-o
Și s-a prăbușit dramatic lângă un tomberon ruginit.
Atunci, dricul a oprit lângă ea
Și eu m-am dat jos triumfal din el
Cu un revolver în mână.
Ea m-a privit temătoare și mi-a spus:
'' Dă-mi sufletul tău rănit și întunecat și te voi salva
Și ne vom salva.''
O liniște dementă învăluise strada.
Eu m-am aplecat și i-am șoptit la ureche
Cu un rânjet de clovn psihopat:
'' Eu nu am suflet.''
Apoi i-am curmat suferința
Cu un sărut de revolver.

Era o zi mohorâtă, rece
Și bătea un vânt de ciumă în Orașul Ucigașului
Mirosul dulceag al morții era mai puternic ca niciodată,
Iar necrofagii se înfruptau animalic lângă tomberonul ruginit.

Amintiri din Polonia

foto: http://abagond.files.wordpress.com

La Varșovia, o fată vorbea așa:
Dacă vrei să mă mângâi, nu m-aș împotrivi
Dacă vrei să mă săruți. ți-aș da voie
Ți-aș da voie să îmi dezgolești sânul.
Dar să știi că pe tata l-au împușcat nemții
Iar pe un frate al meu l-au ars în cuptoare.

Dacă vrei să mă mângâi, nu m-aș împotrivi
Dar să știi că morții aceștia urlă în mine
Și eu toată, toată sunt de cenușă.
Sărută-mă, dar să nu îți par amară.

*********************

La Cracovia, o fată vorbea așa:
Dacă vrei poți să-mi cuprinzi umerii
Dacă vrei poți să-mi mângâi sânii
Dar să nu-mi cumperi niciodată mărgele.
Aveam treisprezece ani când nemții
Au spânzurat-o pe mama, în stradă, de copac.

Dacă vrei putem trece Vistula înot
Dar să nu-mi spui că am gâtul alb și frumos
Și să nu-mi cumperi niciodată mărgele.

Geo Bogza - Amintiri din Polonia I & II

Am scris un text siropos, dă-mi share pe Facebook

Te priveam cum savurai cafeaua de dimineață îmbrăcată în cămașa mea albă. Te sorbeam din priviri, însă eram și gelos pentru că ție îți stătea mai bine în cămașa pe care eu cheltuisem 200 de euro. Mă gândeam oare prin ce minune zeii olimpieni au conceput perfecțiunea întruchipată și au trimis-o în viața mea. Îmi imaginam, în același timp, cum te-aș strangula dacă ai vărsa cafea pe cămașa mea albă în valoare de 200 de euro.

Dimineața te iubesc cel mai mult. Atunci când încă nu ți-ai pus un kilogram de machiaj și ai o față care ar speria și fantomele dintr-o casă bântuită. Îmi termin Activia cu Musli și te invit să ne uităm la comedii romantice. Tu râzi diafan la fiecare scenă amuzantă, eu plâng la fiecare sărut. Ce frumoasă e iubirea!

Aș vrea să îți fac declarații de amor în centrul Parisului, să îți cânt romanțe în Veneția, să dansăm un vals în Viena și să facem alte lucruri simandicoase în locurile scumpe în care se duc oamenii cu stare materială superioară. Atât de mult te iubesc! Te iubesc chiar și atunci când faci glume răutăcioase pe seama mea. Atunci când îmi spui că blugii mei roz mulați sunt gay, sau când mergem la cumpărături și tu îmi întinzi un pachet de absorbante și mă întrebi ‘’îți mai cumpăr sau ai destule?’’.

Nu o să rămân niciodată în pană de idei pentru că tu mă inspiri. Tu și ideile altora, pe care le preiau, le ambalez frumos și le arunc în niște texte lipsite de valoare, concepute pentru a atrage un număr mare de fane care, cu ochii plini de lacrimi de la atâta ‘’romantism’’, să le distribuie exasperant pe rețele sociale, făcându-mă astfel celebru și contribuind orbește la propagarea clișeelor expirate despre dragoste. Ce frumoase sunt frazele lungi! Exact ca iubirea!

Acest text este o parodie făcută după sutele de texte siropoase care inundă Internetul. Dacă te-a supărat ceea ce am scris aici poți să îmi trimiți un mail pe care nu o să-l citesc și pe care o să-l șterg.

Urban melancolic - Melancolie în decembrie

foto: royayersproject.com

Cu mâna înghețată bagă o bancnotă mototolită de 1 leu în automatul de cafea. Mașinăria scoate un sunet enervant și o refuză. Înjură printre dinți și mai împinge o dată bancnota, lovind aparatul cu palma. Acesta se conformează și începe să pregătească o cafea lungă, fără zahăr.

Afară e un ger antarctic. Vântul suflă furios și rece ca un zeu din mitologia scandinavă. Cerul e cenușiu, asfaltul cenușiu, blocurile cenușii. Urban monocrom.

Ia paharul fierbinte de cafea și soarbe cu poftă. De obicei nu bea cafea, dar acum are nevoie. Impactul nopților nedormite îi afectează judecata, vorbirea, scrisul. Vrea să doarmă, dar nu poate. Urăște somnul. Somnul aduce vise, iar visele dor.

Așteaptă un autobuz care nu mai vine. Se agită în stație, îmbrăcat prea subțire pentru frigul care acoperise orașul. Își aprinde o țigară. Fumul se revarsă în plămâni. Nicotina ajunge în sânge. Se calmează brusc.

Fulgii de nea au început să cadă. O simfonie de claxoane  furioase spulberă orice urmă de liniște. Oamenii de pe trotuar grăbesc pasul, speriați de ninsoarea pornită. Orașul devine agitat.

El, însă, e calm. Soarbe ultima gură din cafeaua ieftină și fără gust, trage un ultim fum din țigară și aruncă nepăsător chiștocul. Autobuzul n-a venit. Nu-i mai pasă. Frigul se întețește. Nu-i mai pasă. Își bagă căștile în urechi și lasă muzica să-l poarte departe. Antonio Vivaldi – Iarna. O alegere inspirată.

În haosul hibernal el este cel care stă neclintit. Pionul blocat pe tabla de șah citadină. Privește în gol purtat de muzică, cu gândul, probabil, într-un loc mai călduros.

În cele din urmă, autobuzul ajunge. Oamenii se îngrămădesc să  urce. El e calm. Are ochii înlăcrimați. Poate e din cauza vântului. Poate nu...

I want to disappear

No words, just music.

Zdzislaw Beksinski, geniul artei întunecate

Zdzislaw Beksinski este probabil artistul vizual pe care îl admir cel mai mult (mă rog, la concurență cu H.R. Giger). Polonezul, născut în 1929 și decedat în 2005, este renumit pentru stilul său, un suprarealism foarte întunecat, pe care l-a folosit în pictura în ulei, desene alb-negru și chiar fotografie. Operele lui Beksinski descriu peisaje post-apocaliptice, decoruri de coșmar, ființe supranaturale și transmit sentimente puternice de tristețe. Picturile lui merg de minune cu muzica dark ambient.

Pentru mai multe picturi de  Zdzislaw Beksinski, click aici!

Visele ciudate ale lui Cătălin

Mă duceam într-o seară cu Homer la femei. Cunoștea el două tipe ca lumea, Iliada și Odiseea, și zicea că ''e bune și nici nu cere mult''. Și cum mergeam noi și făceam mișto unul de altul, ne întâlnim cu Nietzsche, care avea o sticlă de tequila în mână.
- Băi băieți, hai la restaurant să mâncăm și noi ceva, ascultăm o muzică, facem o caterincă. Fac eu cinste!
Când l-am auzit că e așa darnic am zis că mergem și le lăsăm pe altă dată pe Iliada și Odiseea. Pe drum am băut sticla de tequila. Nietzsche a început să vorbească despre dumnezei morți și nihiliști. Numai prostii! În loc să vorbim și noi despre fotbal...
Ajungem în cele din urmă în fața unui restaurant mare și luxos. La intrare, Karl Marx vindea țigări de contrabandă. Se duce Nietzsche la el și îl întreabă:
- Boss, știi cumva dacă ăsta e restaurant cu lăutari?
- Da cum să nu e! N-ai citit anunțu de la intrare? Hai, îți dau un Viceroy? Îl las la 7 lei, să mor!
Cumpărăm un Viceroy și citim afișul. Scria cu litere frumoase, aurii: ''La Manele''. Atâââât! Intrăm acolo fericiți și amețiți de băutură. Aglomerație. Cânta George Enescu acompaniat de formația Mexicanii din Balotești. Găsim o masă liberă și vine la noi un ospătar chelios, îmbrăcat în cămașă albă și transpirat.
- Ia zi domnii, cu ce vă servește băiatu?
- Adu-ne și nouă cinșpe mici și zece halbe de bere! zice Nietzsche cu patos.
- Gata domnu!
Atmosferă plăcută în restaurantul ăsta. Enescu începe să cânte melodia cu ''a bătut vântu și ploaia și m-am trezit la Sinaia''.
- La melodia asta n-am să iau un ban în viața mea, zice el melodramatic.
Mai bine, că oricum nu îți dădeam!
Nietzsche avea numai texte tâmpite în el de la băutura aia.
- Bă Homere, tu știi ce e ăla șah?
- Păi cum să nu! Piesele alea care le pui deoparte când joci table.
- În afară de alea. Șahu era înainte un fel de bulibașă în Iran. Un mare șmecher așa...
- Ce deștept ești bă! Ar trebui să te faci filozof!
Vin și micii destul de repede. Formația începe să cânte Zâna Zânelor. Mâncare bună, muzică de calitate, ce să vrei mai mult?!
Mâncăm, bem, râdem, Homer s-a îmbătat și vorbește în rime, zici că e poet. Deodată îl văd pe Nietzsche cum cere nota și ne zice:
- Băi băieți, știi că eu glumeam când am zis că fac cinste...
Pe Homer l-a luat cu leșin.
- Bă, astea e glume?! Ne bate ăștia p-aici!
- Poate nu costă așa mult, mai am eu niște bani, mai ai și tu. Cât să coste niște mici cu bere? zic eu calm.
Vine nota. O mie de euro.
- Să moară Zarathustra, o mie de euro pe mici și bere?! urlă Nietzsche.
- Plus muștaru și pâinea, domnu, zice chelnerul.
- Păi am cerut eu muștar și pâine?
- Păi se poate mici fără muștar și pâine?
- Nu plătesc nimic!
Imediat vreo 10 inși cu ceafă lată s-au strâns în jurul nostru. Ne luăm bătaie. Mă uit la Nietzsche și îi zic:
- Să îți iau mustața-n...
Dar n-apuc să termin. Mă trezesc deshidratat, cu o durere mare de cap, pe la 6 dimineața.
Nu mai beau ouzo în viața mea!

Despre minciuni, ipocrizie, falsitate

foto: www.bubblenews.com

Nu suport curvele, spun bărbații după care salivează uitându-se la asistente Tv ( a se citi dame de companie) siliconate, îmbrăcate sumar. Dacă ura împotriva curvelor e așa mare, de ce prostituția e o afacere înfloritoare? De ce majoritatea aleargă după tipe ușuratice pe care ''să le bage sub plapumă'' de la prima întâlnire? Nu suporți curvele? De ce le cauți? Știi vorba aceea: ce cauți, aia găsești? Atunci de ce te plângi ca un bou că toate femeile sunt la fel și că nu o să ai o relație fericită vreodată, când tu ai căutat doar femei de moravuri ușoare? Meriți toate curvele pentru că nu ești cu nimic mai presus decât ele!

Vreau un bărbat care să mă respecte, să mă facă fericită și să mă iubească pentru ceea ce sunt, zic femeile. Serios? Atunci de ce umbli doar cu/după ''șmecheri'' despre care știi sigur că o să te folosească și o să te facă să suferi? De ce când dai de un tip ca lumea, care te respectă, te face fericită și te adoră, îl condamni la un friendzone etern? Pentru că nu e bad boy-ul ăla pe care îl vezi  la televizor, bărbatul fatal care cucerește orice tipă? Să te iubească pentru ceea ce ești? Haha! Te dai cu o tonă de machiaj și îți dai aere de mare femeie când de fapt ești doar o fetișcană care vrea atenție. Îl vrei pe Romeo? NU-L MERIȚI! Ești mincinoasă, ipocrită și probabil ți-ai bătut joc de toți băieții de treabă care au fost în viața ta.

Doamne ajută, urmat de 3 cruci făcute rapid în autobuz când treci pe lângă o biserică. Ce vrei să ne arăți? Că ești mare creștin? Zău? Atunci de ce zilnic scoți pe gură sute de înjurături? De ce cele șapte păcate capitale au devenit o rutină pentru tine? De ce te-ai dus și te-ai îndopat cu mici gratuiți de 1 Decembrie în plin post? Crezi că Dumnezeu o să fie impresionat de crucile pe care le faci și te va ajuta și pe tine? Breaking News! Dumnezeu te urăște! Sper că îți plac locurile foarte calde, pentru că Iadul e plin de ipocriți!

Banii n-aduc fericirea! Atunci dă-mi toată averea ta, fericitule/o! Dacă n-ai avea bani, crezi că ai putea să râzi cu gura până la urechi prin cluburi? Sau să pleci în vacanțe scumpe, în care îți faci sute de poze, ca să vadă prietenii tăi de pe Facebook ce bine o duci? Îți doresc să rămâi falit/ă! Să ai 1 leu în buzunar și să înghiți în sec când treci pe lângă magazine și restaurante. Apoi să vii la mine și să îmi spui cât de fericit/ă ești fără bani.

Enough bullshit! Cine naiba să mai creadă minciunile astea? De ce pozați toți în ceea ce nu sunteți? De ce vă ascundeți toți adevărata față, adevăratele dorințe, gânduri în spatele unei falsități confortabile? Pe zi ce trece, umanitatea mi se pare tot mai detestabilă.

You are all the fucking same...

Melancolia

Melancolia e o fată frumoasă care poartă tot timpul doliu
Are tenul palid, părul negru și privirea candidă
E imposibil să îți dai seama dacă plânge sau râde.

Melancolia mă însoțește mereu,
Chiar și atunci când dispar în noapte
Pe străzi goale, împovărat de gânduri
Ea e cu mine și îmi șoptește vorbe dulci-amare
Și râde...sau plânge
E imposibil să îți dai seama.

De fiecare dată când mă sărută
Îmi lasă un gust de ketamină amestecată cu miere
Îmi place să-i sărut buzele vinete
Și să-i îmbrățișez trupul rece
Care mă încălzește într-un mod bizar
Facem dragoste și apoi eu fumez și scriu
Iar ea mă privește cu inocență.

După aceea, vine la mine și îmi admiră cicatricile
Și plânge...sau râde
E imposibil să îți dai seama.

Forget about me, i`m history

The whiskey bottle's almost empty
As well as the pack of smokes
Been awake for several days now,
Haunted by the memories

My heart has become colder than this room,
Long time since I felt joy or happiness
All of the roses you planted have lost
Their touch and faded away

Thinking back on the good times we had,
When we would laugh
The wind blew in your hair as we
Drove across the country

Not even all of the world's whores
Can satisfy me anymore
I've lost the spark and light,
Nothing to hold close to my heart

I keep staring at the chromed .45,
Lying on the living room table
A moment of silence...

Lifelover - Sweet illness of mine

Kim () from Lifelover

Drown yourself in your sentimental clichés
put me on a plane and crash it into the northern ice sea
I don’t have the will to hear it anymore, to do anymore, to exist anymore
put me in a rickety boat without any oars, and let the waves
and the coldness tear me, ruin me, sink me.

Place me naked on a back street in December
I look for fights just to get injured
I provoke, just to get killed, dismembered, annihilated
nothing happens, I get nowhere, all is lost
haha, everything is shit, and you think it’s so cool.

The man I once was is gone
I burn all my memories, and flush the ashes down the toilet
oh, I’m sorry, did I sound sentimental?
your braindead opinion means nothing.

There is nothing cool to find in this state of mind. I am a paranoid, deranged and pathetic human being
but on the other hand, you’re just as pathetic
but please, forget about me, I’m history.


Lifelover - Spiken i Kistan

Cel mai bun film de Crăciun

Nici n-a început bine Decembrie, că mania Crăciunului a cuprins deja mințile oamenilor. Sincer să fiu, îmi displace profund această sărbătoare (lămuriri suplimentare într-o postare viitoare * super-rimă *). Însă, îmi displac și mai tare filmele de Crăciun. Cunoașteți toți genul: comedii tâmpite, cu un Moș Crăciun cretin, copii nesuferiți, miracole, clișee, siropoșenii, povești trase de păr. Home Alone a fost cam singura comedie care a reușit să se ridice deasupra acestor tâmpenii de sezon, dar după 30 de vizionări te cam plictisești de Kevin și cei doi hoți inapți. Și atunci, există un film care are ca temă Crăciunul și nu are un scenariu catastrofal?
Cu câțiva ani în urmă am cumpărat un ziar la care am primit cadou un DVD cu Joyeux Noel. Este o dramă de război bazată pe armistițiul de Crăciun din 1914, când soldați din tabere rivale angrenate în Primul Război Mondial au încetat ostilitățile cu ocazia sărbătorii Nașterii Mântuitorului. Este un film foarte emoționant, realist, cu personaje jucate impecabil. Pot spune că este cel mai bun film de Crăciun pe care l-am văzut.
Pentru cei interesați iată un trailer:

Aventurile lui Gheorghe Ghinion (episodul 2)

Olimpia și Titel, doi dintre foștii mei colegi de liceu, m-au invitat la nunta lor. N-am fost în stare să găsesc o scuză bună, așa că iată-mă într-un restaurant fițos, îmbrăcat într-un costum care mă face să arăt ca un lăutar obosit. Se spune că toți bărbații arată bine în costum. Eu sunt excepția acestei zicale.

La masa la care stau sunt flancat de două babe. Una cred că și-a serbat majoratul în timpul domniei lui Neagoe Basarab, iar cealaltă a fost, probabil, martoră la războaiele daco-romane. Amândouă miros a naftalină și vorbesc cu precipitații. Cât mă bucur să mă aflu aici!

Toată lumea dansează, toată lumea se distrează, eu stau încordat la masă de teamă să nu fac vreo prostie. Era să vărs vin pe mine de vreo patru ori, era să o ard pe baba din stânga mea cu țigara și am fost la un pas de a-l face pe un ospătar să se răstoarne cu un platou de mâncare. Aștept cu nerăbdare momentul tăierii tortului ca să pot pleca acasă fără să par un nesimțit.

Așteptarea mi-a fost tulburată de o doamnă destul de solidă care m-a luat la dans. Habar n-am de ce. Se uita la mine ca la o shaorma caldă cu sos de usturoi și m-a călcat de vreo cinci ori în timpul dansului. Am simțit greutatea unei balene albastre pe piciorul meu.

Trecând peste acest episod neplăcut, seara a continuat fără evenimente neprevăzute. Într-un final, s-a tăiat și tortul. O delicatesă cu ciocolată, vanilie, frișcă, fructe, marțipan. Diabet la farfurie. Încerc să mănânc, dar simt cum nivelul glucozei din sânge crește cu fiecare înghițitură.

De nicăieri, un copilaș blond cu privire de îngeraș bătut apare lângă mine și îmi cere să-i dau tortul. Are ochi de cățeluș trist și o voce de om lovit de soartă. I-am dat felia mea de tort, mândru că am făcut o faptă bună.

Am fumat apoi o țigară, încercând să îmi dau seama dacă baba din dreapta mea e vie sau moartă (adormise pe scaun, cu capul pe spate și părea că nu respiră; mă gândeam dacă să chem o ambulanță sau nu). Deodată, încep să se audă țipete și o panică generală învăluie restaurantul. Îl văd pe îngerașul blond roșu și umflat la față, plângând în hohote.

-E alergic la ciocolată! Cine i-a dat tort?! țipă mă-sa ca din gură de șarpe.

-El! zise baba de lângă mine care înviase brusc ca Lazăr, în timp ce mă arăta cu degetul.

Următoarele cinci minute mi le-am petrecut încercând să-l opresc pe tatăl băiatului să mă sugrume. Bineînțeles că fotografii și cei care filmau s-au gândit că ar fi super-cool să imortalizeze momentul. Acum toată lumea se poate bucura de imaginea unui malac de vreo 130 de kg încercând să stranguleze un tip care arată ca un lăutar obosit. Oare de unde dracu era să știu că băiatul lui e alergic la ciocolată? Ce sunt eu, medicul lor de familie?

Îngerașul a scăpat cu bine. L-au dus repede la spital și a fost totul în regulă. El a învățat că nu trebuie să mai mănânce ciocolată, iar eu am învățat că nu trebuie să mai merg în viața mea la nunți.

P.S: Gheorghe Ghinion este rodul imaginației mele bolnave. Orice asemănare cu personaje și întâmplări din viața reală este pur întâmplătoare.

Despre singurătate

foto: geripal.org

Orașul meu preferat este Pripyat. Da, este vorba despre acel orășel fantomă din vecinătatea centralei de la Cernobîl, abandonat după catastrofa nucleară. Aș putea trăi acolo, singur, fără nicio problemă (mă rog problema ar fi expunerea la radiații care m-ar ucide lent...dar #yolo). Dă-mi ceva de mâncare, țigări și alcool și voi fi fericit în pustietatea de lângă Cernobîl.

N-am fost niciodată fanul aglomerației, evenimentelor sociale sau al interacțíunii. Nu sunt genul care are mai mulți prieteni decât are armata rusă ostași, adoră ieșirile în cluburi, merge la agățat și e sufletul petrecerii. Sunt un singuratic. Am puțini prieteni (dar buni), prefer oricând un local micuț, liniștit în locul unui club și prefer să stau în casă și să scriu ceva/mă uit la ceva/fac ceva decât să ies afară și să pierd vremea aiurea.

Singurătatea e prietena mea. Mă inspiră, îmi induce stări de melancolie, mă face să mă simt...special. Nu tânjesc după timp petrecut în compania altor oameni. Am motivele mele...poate le voi detalia altădată. Și nu am nicio problemă în a muri singur (dacă stai bine să te gândești, poți să ai 1000 de prieteni, nu te va urma nimeni în momentul în care vei păși din această viață; so we all die alone * insert happy face *).

Desigur, singurătatea poate deveni la un moment dat, un blestem. Atunci când te aruncă în depresie și când te face să te simți ca și cum ai fi singura persoană din lume care nu poate fi iubită. Da, și eu simt câteodată nevoia de a fi îmbrățișat sau nevoia de a fi iubit. Dar stau un pic și mă gândesc și îmi dau seama că sunt creatorul celui mai întunecat curent din literatura română și îmi trece (lol). Am depășit toate prostioarele astea cu ''iubirea e totul'', ''fiecare își găsește jumătatea'', ''au trăit fericiți până la adânci bătrâneți''. Îmi îmbrăţişez destinul/ Iar muzele mele îndoliate/ Mă sărută cu buze de gheaţă/ Îndemnându-mă să scriu versuri tragice/ Ca plânsul unui copil rămas orfan (m-am citat singur pentru că pot).

În singurătate mă regăsesc cel mai bine. În singurătate și tristețe. Cam ăsta sunt eu. Nu pot să zic că vreau să mă schimb. Mă gândesc uneori că dacă aș fi un individ fericit, super-sociabil, n-aș mai avea niciun farmec. Nu mă deranjează să fiu singur. Îmi place să fac tot ce îmi place fără să fiu bătut la cap. Și, cu cât sunt mai singur cu atât pot să scriu proză mai bună și mai tristă (cam așa funcționează).

În încheiere vreau să citez niște versuri din Luceafărul, despre care cred că mă caracterizează destul de bine:

Trăind în cercul vostru strâmt

Norocul vă petrece,

Ci eu în lumea mea mă simt

Nemuritor și rece.

Doamna opiaceelor

Ești cântec de leagăn în orfelinat
Un glas matern plin de căldură
Eu sunt doar un copil abandonat
Te vreau ca să pot scăpa de ură.

Hai să dansăm pe scena suferinței
Iubita mea cu ochii albi ca varul
Încă o dată cad pradă dorinței
Încă o dată m-a ucis amarul.

Draga mea, știu că nu-i romantic,
Dar cred că ne-ar fi mult mai bine morți
Așa că, dă-mi delirul tău extatic
Care fascinează împărați și vagabonzi.

Buchete de seringi doar pentru tine
Mireasă mortuară fără suflet
Să-mi fii alături la rău, nu la bine
Uniți în sânge, uniți și în cuget.

Tremur ca să gust niște iluzii
Lumea fragmentată-n unități
Îmi oferi doar ace și perfuzii
Fericire falsă, greutăți.

Draga mea, știu că este tragic,
Dar cred că ne-ar fi mult mai bine morți
Aruncă-mă-n delirul tău extatic
Care transformă împărați în vagabonzi.

Citate celebre

Aceste vorbe de duh s-au păstrat de-a lungul timpului și reprezintă adevărate perle de înțelepciune venite din partea unor minți luminate.

Când tu n-aveai fix în casă, eu vorbeam la celular (Steve Jobs)

Comunismul e pentru poponari (Corneliu Zelea Codreanu)

Uniți salvăm Roșia Montană! (Iosif Stalin)

Potolește-te, bă, cu d-astea...(Freud într-o discuție avută cu Carl Jung)

Nu mai da share pe Facebook la poze cu copii malformați (Socrate)

Maidanezii sunt și ei suflete (Kim Jong-Un)

Cuget, deci exist (Mihăiță din Berceni)

Trăim viața ca sultanii (Baiazid al II-lea)

Eu sunt bomba nucleară, distrug tot ce mă-nconjoară (Bomba nucleară de la Hiroshima)

Dar eu te iubesc de mor, de-acolo din corazon (Eminescu către Veronica Micle)

Dacă tu crezi tot ce citești pe Internet, ești fraier (Nostradamus)

Dumnezeu pregătește injecția cu cianură

foto: www.noupe.com

Dumnezeu pregătește injecția cu cianură.

Decădere...
seism nevrotic generat
de inamovibilitatea spiritului prins
între presa mecanică și baia de ulei încins.
Durere.

Haos...
arlechinii aruncă cioburi
în magicianul cu pălărie de foc
iar carnavalul râde cu colți de oțel.
Pain.

Furie...
uvertură complexă cântată
cu drujbe, aparate de sudură
țipete de îngeri masacrați.
Douleur.

o suită amorfă de gânduri, nervi
psihoze, halucinații, urlete,
lumea se termină, azilul și-a deschis porțile,
salvatorul a devenit criminalul în serie.

Furie. Haos. Decădere
Douleur. Pain. Durere

Omul așteaptă liniștit la Terapie Intensivă.

Elysion X. & Anghel - Tristețe industrială 0723

Și nu mai este viața un comic carnaval?

foto:cititordeproza.ning.com

Pe 24 noiembrie 1920, Alexandru Macedonski se stingea din viață la vârsta de 66 de ani. Există o poveste care spune că poetul a cerut pe patul de moarte roze, flori pe care le adora și pe care le-a descris minunat în poeziile lui ( nu știu exact dacă s-a întâmplat așa sau e doar o legendă menită să dea o aură romantică morții sale). Macedonski este motivul pentru care eu m-am apucat de scris versuri. Când i-am citit poeziile a fost clar pentru mine că asta vreau să fac. Operele lui au fost o sursă majoră de inspirație pentru mine și simbolismul său a reprezentat punctul de plecare pentru suicidalismul meu. Și la ora actuală, eu consider că Macedonski a fost și va rămâne cel mai mare poet român.
Deoarece suntem în luna noiembrie și ne aflăm la sfârșit de toamnă, m-am gândit să postez aici Noaptea de noiembrie, pentru a-l comemora cum se cuvine pe cel care mi-a insuflat dragostea pentru poezie și scris.

Zece melodii care să te facă să plângi

Da, știu, e un titlu prost și exagerat. Totuși melodiile astea sunt foarte deprimante și îți ating coarda sensibilă (dacă ai așa ceva...dacă nu, ești probabil sociopat; good for you!). Nu am inclus în această listă melodii super-comerciale pe care le știe toată galaxia, gen My heart will go on, Tears in Heaven, Alături de îngeri etc. Sunt melodii mai puțin cunoscute și sunt printre preferatele mele. 

10. Seether - Plastic Man
Someday I know I'll find my place
Someday I'll sing my last refrain

Un cântec foarte trist, acustic care vorbește despre durere, singurătate, starea pe care o ai atunci când nu îți găsești locul în lume.



9. Akira Yamaoka & Mary Elizabeth McGlynn - Room of Angel (Silent Hill 4 Soundtrack)

I don't feel enough for you to cry, [oh well]

Here's a lullaby to close your eyes,

Goobye.

Un instrumental care te bântuie, o voce feminină absolut superbă. O melodie pe care o ador.

8. Blessthefall - With eyes wide shut

I miss you, baby close your eyes

Let's meet in our dreams tonight

Deși are versuri destul de drăguțe și romantice, mie mi se pare tristă ca naiba. 

7. Scary Kids Scaring Kids - Watch me bleed
All you needed was time
But now time will destroy us

Da, melodia e cam emo, dar pianul care se aude în fundal o face super-tristă.



6. Three Days Grace - Last to know
She didn't say a word
She just walked away

Melodia perfectă post-despărțire. Deși partea instrumentală nu e chiar așa sumbră, versurile reflectă perfect starea de furie și nefericire pe care o ai atunci când ești părăsit.

.

5. Dir en grey - Zakuro
I screamed out your name
Even though my voice can never reach you

Melodia e cântată în japoneză, dar citește subtitrarea în engleză și urmărește interpretarea lui Kyo (solistul) și o să vezi ce înseamnă durere adevărată.




4. Sopor Aeternus and the Ensemble of Shadows - No one is there
So I prefer to lie in the darkest silence alone
Listening to the lack of light or sound

Piesă care vorbește despre singurătate absolută. Foarte sumbră.




3.The Cure - Apart
And prays to hear him say I love you
But he tells no more lies

Foarte greu să alegi doar un singur cântec trist pentru The Cure. Toată discografia lor e plină de tristeți muzicale frumoase. Printre alte variante mai enumăr Homesick sau To wish imposible things.




2. Anathema - One last goodbye
In my dreams I can hold you
And it feels so real.

O piesă pe care să o asculți atunci când cineva drag trece în neființă.




1. Ștefan Iordache - Magazinul meu de vise
Închid ușa, sting lumina, trag oblonul și încui
Magazinul meu de vise nu mai vinde nimănui.

Nu se putea să închei această listă fără o melodie românească. O capodoperă cântată de maestrul Ștefan Iordache (R.I.P.)




Cam asta a fost. Sugestii?

Anima. Mors.

Există momente în care nici narcoticele
Nu pot acoperi suferința
Clipe în care toți porii exclamă
DOLOR!
Asemeni poeților latini căzuți în agonie.

În astfel de momente orologiul lugubru al Morții
Anunță ora sinuciderii
Și începe exilul către Lumea Cealaltă.

Iar când acea oră va sosi
Voi lua drumul parcului unde fericirea
A râs cândva
Dar a lăsat loc regretelor să plângă
Și voi deveni o fantomă
Ca într-un pastel bacovian.

Și într-o zi mornă când vântul îți va sufla prin păr
Aducând parfum de iubire pierdută
Mă vei suna.
Va răspunde însă o voce mecanică
Lipsită de orice urmă de emoție
Care va anunța sec
Abonatul Vodafone nu poate fi contactat
Pe vecie.

And on my deathbed, all I'll see is you

Bring Me The Horizon e genul ăla de trupă pe care ori o iubești mult, ori o urăști din tot sufletul. Trupa a evoluat, însă, foarte mult de la primul album, Count your blessings, (un album deathcore pe care îl ascult cu mare plăcere de fiecare dată când sunt plin de draci), îmbunătățindu-și sunetul, stilul, calitatea versurilor. Ultima înregistrare BMTH, Sempiternal, combină elemente din mai multe genuri muzicale (postrock, post-metal, ambient, metalcore, alternative) și are niște melodii geniale. Este cazul acestei Deathbeds, piesa mea preferată de pe Sempiternal. O baladă cu versuri foarte, foarte triste și frumoase.



Lyrics

Eyes like a car crash

I know I shouldn't look but I can't turn away.

Body like a whiplash,

Salt my wounds but I can't heal the way

I feel about you.

I watch you like a hawk

I watch you like I'm gonna tear you limb from limb

Will the hunger ever stop?

Can we simply starve this sin?

That little kiss you stole

It held my heart and soul

And like a deer in the headlights I meet my fate

Don't try to fight the storm

You'll tumble overboard

Tides will bring me back to you

And on my deathbed, all I'll see is you

The life may leave my lungs

But my heart will stay with you

That little kiss you stole

It held my heart and soul

And like a ghost in the silence I disappear

Don't try to fight the storm

You'll tumble overboard

Tides will bring me back to you

The waves will pull us under

Tides will bring me back to you

The waves will pull us under

Tides will bring me back to you

The waves will pull us under

Tides will bring me back to you

Tides will bring me back to you

That little kiss you stole

It held my heart and soul

And like a ghost in the silence I disappear

Don't try to fight the storm

You'll tumble overboard

Tides will bring me back to you

That little kiss you stole

It held my heart and soul

And like a deer in the headlights I meet my fate

Don't try to fight the storm

You'll tumble overboard

Tides will bring me back to you

Despre tricolori și așteptări

sursa: www.realitatea.net

În 1998, când România mergea pentru ultima dată la un Campionat Mondial de fotbal, aveam 7 ani. Evident că nu îmi amintesc mare lucru de atunci. Abia începusem să înțeleg care e treaba cu ofsaidul și cu sistemele de joc. Am tot așteptat ca ''tricolorii'' să mai ajungă la un CM. Să văd și eu ce înseamnă să te bucuri pentru echipa națională. Din păcate, se pare că mai am mult de așteptat.

După Euro 2000, selecționata noastră n-a mai fost relevantă în fotbalul mare. Sfârșitul Generației de Aur a însemnat și sfârșitul performanțelor noastre internaționale. A urmat o serie de calificări ratate, înfrângeri rușinoase, scandaluri cu diverși jucători. Am picat de pe culmile fotbalului în urna a patra valorică.

La această decădere dureroasă și-au adus din plin contribuția selecționerii. Puiu Iordănescu, cel preocupat mai mult de pupatul icoanelor decât de pregătirea tactică, Răzvan Lucescu, cel care va rămâne în istorie drept selecționerul care i-a luat pe Surdu și pe Florescu la națională (probabil cei mai slabi jucători care au îmbrăcat vreodată tricoul galben) și Pițurcă. Eternul și fascinantul Pițurcă. Cel care ne-a dat niște speranțe la Europeanul din 2008, pe care ni le-a retezat apoi cu un meci pierdut în fața unei selecționate improvizate și fără chef de fotbal a Olandei. 

În această dublă cu Grecia s-a văzut ce înseamnă să nu ai antrenor. România a arătat ca o echipă încropită cu fotbaliști care joacă pentru prima dată împreună. Greșeli de marcaj, ieșiri eronate la ofsaid, mingi aruncate fără noimă în careul advers, imposibilitatea de a crea ocazii. România a jucat ca o echipă de ligă inferioară. 

Și apar întrebările. Cum a pregătit Piți acest meci? Așa cum face de obicei, bazându-se pe noroc și pe greșelile adversarilor? De ce ne-a torturat în această campanie cu titularizările lui Tănase și Stancu? De ce i-a preferat pe Mățel și Latovlevici în locul lui Săpunaru și Radu Ștefan? De ce Cociș? De ce nu Mutu?

Răspunsul e simplu: Pițurcă e un selecționer slab, blazat, orgolios, cu un contract beton, căruia nu îi pasă de calificări ratate. Nu-i pasă nici că o țară întreagă îi cere demisia. Îl interesează doar să ia bani și să facă pe deșteptul în fața tuturor.

Oare cât mai trebuie să-l suportăm pe Pițurcă? Oare câți selecționeri incapabili trebuie să mai tolerăm? De ce nu putem urma și noi exemplul Greciei sau al Islandei, care au selecționeri străini care își fac bine treaba? Să vină unul din exterior, care n-are treabă cu fotbalul românesc, să facă performanță. Fără orgolii, fără jocuri de culise, fără legături cu diverse personaje din fotbalul autohton. Un selecționer străin, profesionist care să aducă o mentalitate de învingător peste o națională din ce în ce mai blazată.

E momentul schimbării. FRF trebuie să se trezească și să ia măsuri. Trebuie să ieșim din zona mediocrității. Altfel, riscăm să plângem peste DVD-urile cu CM `94 așteptând în zadar o calificare la un Mondial.

Top 10 filme proaste

Fiindcă sunt destul de bolnav, iar cheful meu de scris chestii amuzante, inteligente, deosebite e aproape de zero absolut, m-am gândit să fac o listă de filme proaste. Așa, doar ca să scriu ceva și să nu zac. Aceste 10 filme mi s-au părut atât de slabe încât regret fiecare minut de vizionare. Nu le-am pus într-o ordine anume pentru că nu am vrut să îmi pierd timpul analizând de ce filmul X a fost mai prost decât filmul Y și de ce filmul Z merită prima poziție în top. Hai să nu ne mai lungim cu vorba și să începem.

10. The Notebook (2004). Apogeul filmelor lacrimogene. The Notebook este considerat de foarte multe persoane ca fiind genial. De ce? Pentru că a fost o înșiruire de clișee cretine (fata bogată și băiatul sărac care se îndrăgostesc, iubirea interzisă, dragostea eternă etc), pentru că a fost previzibil, pentru că Ryan Gosling interpretează un personaj sec, autor al replicii <<if you`re a bird...i am a bird>> (so...fucking...deep)? Habar n-am. Poate îmi explică și mie cineva de ce filmul ăsta e chiar așa senzațional.

9. Ghost Rider (2007). Scenariu foarte prost, poveste stupidă, interpretare foarte slabă a lui Nicolas Cage. Cred că este cel mai prost film cu super-eroi pe care l-am văzut. Oare de ce i-au făcut și o continuare?!

8. EuroTrip (2004). Absolut nimic amuzant în această ''comedie''. Doar niște stereotipuri tipic americane despre Europa și europeni, glume de școală generală, personaje tembele. Singurul lucru bun al lui Eurotrip e melodia aia  Scotty doesn`t know care e destul de catchy. Atât.

7. August Underground`s Mordum (2003). Am văzut porcăria asta în zilele mele de adolescent întunecat (ce vremuri..). E o ''capodoperă'' a genului extreme horror/gore horror care spune povestea unor psihopați care omoară oameni pentru distracție și ascultă brutal death metal. E foarte greu să numești chestia asta film. A avut probabil un buget de 10$ și arată de parcă ar fi fost filmat cu mobilul. Încearcă din răsputeri să fie șocant și scârbos, dar e doar penibil.

6. Aurora (2010). Aurora sau Cum-mi-am-petrecut-5-minute-din-viață-urmărind-o-scenă-în-care-Cristi-Puiu-se-spală-la-penis este unul dintre cele mai proaste filme românești făcute vreodată. O plictiseală totală de 3 ore, în care regizorul încercă să imite stilul lui Tarkovsky și să fie profund. Un film care a beneficiat de o finanțare substanțială din partea CNC. Bani dați degeaba.

5. Doom (2005). Doom s-a vrut a fi ecranizarea seriei survival-horror cu același nume. Sunt fan Doom 3 și am avut așteptări mari de la acest film. Eșec total. Povestea are doar o legătură vagă cu jocul, e un science-fiction banal de mâna a doua și îl are pe Dwayne ''The Rock'' Johnson într-un rol principal (tipul ăla are talentul actoricesc al unei buturugi). Dezamăgire.

4. A Good Old Fashioned Orgy (2011). Genul ăla de sex-comedy lipsit de umor, originalitate, scenariu, care încearcă să smulgă 2-3 râsete prin scene sexuale stupide. Foarte, foarte slab.

3. Friends with Benefits (2011). Atât de plicticos, încât am adormit după vreo jumătate de oră. Producătorii i-au aruncat pe același platou pe Timberlake și Mila Kunis în speranța că vor aduce mii de fangirls și fanboys în sălile de cinema și au ignorat total partea de scenariu.

2.Tres Dias (aka Before the Fall) (2008). Filmul ăsta chiar avea potențial. Povestea destul de interesantă (Sfârșitul lumii prin ochii unor oameni simpli dintr-un sat spaniol) este măcelărită însă de un scenariu subțire și niște personaje idioate. Sunt probabil cele mai proaste personaje pe care le-am văzut într-un film. Niciunul nu e capabil să ia o decizie bună, toate acțiunile lor sunt ilogice, ai impresia în unele momente că sunt retardați mintal. Păcat.

1.Twilight (2008). Ce aș mai putea spune? Poveste de rahat, actori de rahat, promovare agresivă de rahat în rândul adolescentelor care visează vampiri romantici strălucitori pe pereți. Nu știu la ce m-am așteptat când m-am decis să văd tâmpenia asta. O catastrofă de film.







Cam asta a fost. Acum lasă-mi un comentariu furios pentru că ai regăsit unul din filmele tale preferate în această listă.

Urban melancolic - Femeia în roșu

sursa:http://sarahsphotography02.deviantart.com

O vedeam cum străbătea în lung și în lat cel de-al treilea peron al gării. Purta un palton roșu aprins, cizme negre și avea părul lung și blond. Mai blond decât soarele din acea zi melancolică de toamnă. Cu mâna stângă trăgea un geamantan mult prea greu pentru brațele ei firave. Cu mâna dreaptă ținea telefonul la ureche. Lacrimile curgeau torențial din ochii ei căprui. Ploua cu rimel peste obrajii ei fini. Cu vocea înecată în suspine rostește tragic:

-''Mi-ai promis că nu o să se întâmple așa. Nu îți pasă că sufăr?''

Nu cred că îi păsa. Așa cum nu le păsa nici claxoanelor locomotivelor că le perturbă conversația. Glasul roților trenurilor care intră în gară îi acoperă plânsul. Melodramă feroviară.

Dialogul telefonic a durat aproape un sfert de ceas. Ea s-a așezat pe un scaun de plastic, închizând telefonul furioasă și trântind geamantanul. Apoi a continuat să plângă. Femeile care plâng sunt expresia fragilității și a inocenței. Fragilitate care le maximizează frumusețea. Femeile care plâng reprezintă cea mai tristă formă a frumuseții și în același timp cea mai pură formă a ei.

O priveam cum suferă pe un scaun murdar într-un decor dezolant, mecanic și nepăsător. Aș fi vrut să mă duc la ea, să îi spun o vorbă bună, să o îmbrățișez. Dar știam că nimic din ce aș fi putut face nu i-ar fi îndulcit durerea. Am rămas înghețat ca un aisberg pe scaunul meu, fumând cu nesaț dintr-o țigară ieftină. O admiram. Suferința are părul blond și poartă roșu. Suferința e frumoasă ca o zi rece, dar însorită, de toamnă, în care iubirea se pierde pe calea ferată în sunetul asurzitor al locomotivelor.

Și-a dat seama într-un târziu că stă pe un peron greșit. Și-a luat geamantanul și a început să pășească tristă printe căi ferate ca o Anna Karenina modernă. S-a urcat în tren și a plecat. 

Soarele a apus exact ca povestea ei de iubire. Poveste despre care credea că nu va avea sfârșit.

Abator de vise

Prin hubloul meu din abator

Văd visele cum mor într-un decor

Industrial, mizer, lagăr post-modern

Infestat de vicii ș-amăgiri

Contemporan Infern.

Mi-am pus Speranța în camera frigorifică

Am lăsat-o să înghețe până în momentul în care

Cu mintea tulburată de un vin mai tulbure ca tristețea

O voi scoate de acolo și o voi abuza

Și ea mă va abuza pe mine.

Apoi vom plânge îmbrățișați

În abatorul meu de vise.

Miroase a deziluzie, iar din tavan atârnă

Cadavre ale clipelor în care am crezut

Da, am crezut!

În tine, în Dumnezeu, în oameni, în iubire

În vise

Dar toate aparțin trecutului

Acum cred doar în Moarte.

În abatorul meu de vise am fost măcelar și sacrificat

În abatorul meu de vise te-am privit cum m-ai tranșat.

Am pus în camera frigorifică și o amintire vagă

A unui moment de fericire pe care l-am împărțit

Voi lăsa această amintire să înghețe

Până în clipa în care, cu mintea albită de o seringă

Mai albă ca durerea, o voi scoate de acolo

Și o voi abuza și mă va abuza înapoi

Apoi voi plânge singur 

În abatorul în care mi-am sacrificat sufletul.

In company of suppressed memories

sursa: www.minddisorders.com

The deafening sound of heavy rain against the window fades down behind the thoughts
The darkness of the winter night which cautiously creeps in through my pulled down blinds
Feels like a concentrated evil,  a darkness of the purest kind
I feel how it cuts into me and dances the dance of madness with my mind
Unknown and difuse memories chafe under my closed eyelids
Tears begins to flow as a reaction to the pain
Along the veins the cold is spreading of all the winters I've lived through
And hidden behind the shadows in my subconscious
Lies my conscience in fetal position and hyperventilates

Apati -  I förträngda minnens sällskap

The alarm clock feels like knives in my brain

For a long time I keep lying beneath my blanket

Thinking, imagining, yeah, I'm even fantasizing

About a future, a future far away from this hell

My breakfast is yet another beer, to be able to go back to sleep

Tomorrow is cancelled, in lack of interest

Another beer to get away, slowly disappear

Wither into the shadows, the hidden void within my head

I report sick for the rest of my life, and choose total isolation 

My tomorrow is cancelled, in lack of interest

Apati - Morgondagen

A Black and White Cartoon

A Black and White Cartoon about Berries și A Black and White Cartoon about Roof Tiling sunt două scurt-metraje animate pe care le-am văzut de vreo 1000 de ori. Sunt create de David Firth, celebru pentru Salad Fingers, animatia horror-psihologică-postapocaliptică despre un personaj ciudat și verde, care a strâns milioane de vizualizări pe Youtube. A Black and White Cartoon este povestea lui Jonathan, un individ cu probleme psihice serioase, care locuiește cu mama sa (care nu este cu mult mai sănătoasă decât el). De fiecare dată când revăd aceste animații mă cuprinde un sentiment bizar. Îmi place să le urmăresc atunci când mă simt foarte trist și lipsit de speranță. Într-un fel dubios, mă fac să mă simt puțin mai bine.
Enjoy!

Why did you leave these colours so they`ll fade?

Shape of despair - Outro for Quiet these paintings are


Căutând muzică tristă și obscură, mai găsesc câte o melodie instrumentală venită din altă lume. Este și cazul acestui Outro, al maeștrilor finlandezi ai doom metalului, Shape of Despair (nu, doom metal nu este despre blesteme, satane și alte chestii d-astea; este o specie de metal plină de melancolie și tristețe). Partea care începe la 1:55 mi se pare melancolie muzicală pură.
Enjoy!

Aventurile lui Gheorghe Ghinion (episodul 1)

sursa: www.goldlabel.com

Prietenul meu Casian m-a invitat la el ca să petrecem. Sărbătorim faptul că și-a schimbat buletinul. Casian e un fel de Moș Crăciun la Disneyland pe ecstasy. Tot timpul e mult prea vesel, mereu găsește motive cretine să petreacă. Dar e prietenul meu din copilărie, m-a ajutat în multe ocazii, așa că trebuie să-i fiu alături, chiar dacă nu am niciun chef.

Apartamentul lui Casian este mai curat și mai ordonat ca Palatul Buckingham. Bibelouri și tablouri aranjate perfect, nicio urmă de praf, ferestre curate ca un cristal, o urnă ceramică, albă, așezată pe o masă de lemn, care efectiv strălucește de curățenie. Parcă am intrat într-o reclamă la Ajax.

Casian aduce o sticlă de whisky. La dracu! Urăsc whisky-ul. Își toarnă într-un pahar și-l dă pe gât de parcă ar fi fost agheasmă. Mă îndeamnă să fac același lucru. Fir-ar! Mă simt de parcă mi-ar turna cineva foc lichid pe esofag.

Începe maratonul de beție. Casian bagă în el whisky ca un nesătul. Cu greu țin pasul. Casian râde întruna. Dacă râsul este un medicament, cineva ar trebui să-l interzică pentru el, deoarece deja face abuz.

Bem și iarăși bem. Sticla s-a golit. Casian mai vrea alta. Mie nu mai îmi pasă. De la atâta whisky mă simt ca un copil de grădiniță care s-a uitat prea mult pe Cartoon Network. Casian se duce să ia o altă sticlă din bucătărie. Eu zâmesc, rupt de beat. Totul e bine și frumos. Deodată, toată camera începe să se învârtă cu mine. În stomacul meu se declanșează Bătălia de la Verdun. O să vărs și nu am timp să ajung la baie. Nu vreau să murdăresc apartamentul imaculat al prietenului meu. Fug la urnă și încep să dau afară tot răul din mine. Da, am reușit. Nu am făcut vreo tâmpenie.

Mă întorc și-l văd pe Casian, înghețat cu sticla de whisky în mână, mai palid ca Albă-ca-Zăpada moartă. Era urna cu cenușa mamei sale care murise în urmă cu trei ani. Am vomitat peste rămășițele incinerate ale mamei sale. Am. Vomitat. Peste. Rămășițele. Incinerate. Ale. Mamei. Sale.

Casian m-a dat afară din apartament. A trebuit să arunce toată cenușa. Nu mai vorbește cu mine și e trist. În câteva secunde am reușit să distrug o relație de prietenie veche de ani buni, am ruinat rămășițele lumești ale unei femei și l-am transformat pe cel mai fericit om din lume într-un individ depresiv-suicidal.

Îmi urăsc viața.

P.S: Gheorghe Ghinion este rodul imaginației mele bolnave. Orice asemănare cu personaje și întâmplări din viața reală este pur întâmplătoare 

Sleep Overdose

When I lay my head down to sleep.

After I close my eyes.

I always wonder if it will be the final time.

And since I've been dreaming it would be for years.

Tonight I'll make my dreams come true.

I'll take my medicine at once.

And overdose in my sleep..

All my belongings you can keep.

Or throw them away like you've done before.

My only last wish is that you see my body.

And cry with your hand over your mouth.

You'll be the first to find me.

And the last to care..

Hanging Garden - Sleep Overdose

Despre copii și părinți

sursa: www.tin-god.com

Eram zilele trecute într-un mijloc de transport în comun și l-am auzit pe un tip care țipa prin telefon la băiatul/fata lui: ’’dacă vin acasă și nu știi tabla înmulțirii, ai terminat-o cu mine! Ai dat de dracu’ dacă n-o știi ca pe apă!’’. Ok, înțeleg că tabla înmulțirii e destul de importantă, dar crezi că amenințările tale o vor face mai ușoară și mai prietenoasă pentru copilul tău?!

Când vine vorba de progeniturile lor, părinții sunt total lipsiți de obiectivitate. În viziunea lor, copilul lor e cea mai inteligentă, cea mai frumoasă și cea mai talentată ființă de pe Terra. De aceea, ei nu pot să înțeleagă de ce colegii de clasă au note mai mari decât el/ea, de ce a luat 4 la matematică, de ce nu are o iubită/un iubit ca toată lumea, de ce s-a lăsat după un an de facultatea la care l-au pus să meargă, de ce nu a ieșit de pe băncile facultății cu un salariu de 800-1000 de euro. Și atunci devin dezamăgiți și își pierd răbdarea. Și atunci încep cu tot felul de amenințări, constrângeri, cuvinte dure aruncate fără prea multă gândire, în speranța că-i vor băga copilului mințile în cap. Și o dau în bară.

Dragă părinte, este normal să ai așteptări de la copilul tău și să dorești să răzbuni nerealizările tale prin el. Trebuie să înțelegi, însă, niște lucruri. Întotdeauna vor fi alții mai inteligenți decât copilul tău, nu toți se nasc genii ale matematicii sau literaturii și nu toți excelează la învățat, mereu se vor găsi alții mai frumoși, mai bogați, mai talentați, mai piloși care să-i ia fața în anumite privințe. Și lucrurile astea îl afectează. Și ultimul lucru de care are nevoie este să vadă cât de nemulțumit și dezamăgit ești și tu de el.

Indiferent de vârstă, nimănui nu-i place să primească ultimatumuri. ’’ Trebuie să faci X, altfel ai terminat-o cu mine’’, nu e deloc cel mai bun mod de a-ți încuraja copilul să facă un lucru. Desigur, de frica ta probabil că se va strădui din greu și va învăța tabla înmulțirii. Apoi, va urî matematica pentru tot restul vieții, asociind-o cu un moment nefericit. Și mai apoi, te va percepe ca pe o ființă amenințătoare care încearcă să-i submineze libertatea și să-l oblige să facă lucruri care nu-i plac.

Dragă părinte, de cele mai multe ori, imaginea pe care ți-ai făcut-o despre odrasla ta nu va corespunde cu realitatea. Fii mai răbdător, nu da ultimatumuri, nu folosi expresii precum ‚’’nu o să faci nimic cu viața ta, ești prost/proastă, m-ai dezamăgit’’. Caută să vorbești cu el/ea despre alte lucruri în afară de școală și descoperă la ce se pricepe, care îi sunt aspirațiile și dorințele. Altfel, relația ta cu copilul tău se va defecta iremediabil. Și pe măsură ce timpul va trece, se va distanța din ce în ce mai mult de tine, și te va vedea drept persoana în care nu își dorește să se transforme.

Divina Agonie Download

Mi-am dorit tot timpul să îmi văd poeziile puse într-un volum. Așa că, m-am gândit într-o zi, de ce să nu realizez eu o carte digitală care să înmagazineze toate creațiile mele lirice scrise în perioada 2010-2013. Așa s-a născut Divina Agonie.   Am ''rupt'' Indesign-ul și Photoshop-ul pentru a crea un volum care să reprezinte esența suicidalismului, această creație născută într-o iarnă geroasă din mintea unui adolescent care o luase pe căi dubioase. Divina Agonie cuprinde toate poeziile mele ( unele dintre ele nepublicate până acum), imagini triste și explicații cu privire la arta mea. Acest volum reprezintă sfârșitul Primei Ere Suicidaliste. Deci, descarcă-l, dezarhivează și urmează instrucțiunile din acel folder. Enjoy!

                                                       Catalin Florian - Divina Agonie.zip

PS: Pregătește-te pentru A Doua Eră Suicidalistă!