Mergeam spre casă
când mi s-a făcut o poftă nebună de kiwi. Aveam un hypermarket la doi
pași de blocul meu așa că am zis să merg acolo și să-mi cumpăr un kilogram.
Intru, iar în timp ce mă îndreptam către raionul de fructe,
văd un grup mare de oameni adunați în fața unui stand. Curios din fire, mă bag
printre ei ca să văd despre ce e vorba. La stand era un tip scund, cu chelie și
mustață, care arunca diferite vase pe jos în timp ce vocifera. El dorea astfel
să demonstreze că vasele lui sunt incasabile și că se justifică prețul triplu
față de vesela obișnuită. Tipul acesta părea combinația perfectă dintre Adolf Hitler
și Danny DeVito. Striga ’’incasabil’’ și trântea farfurii și castroane spre
amuzamentul celor din jur. Văzând că nimeni nu pare să-l ia în serios, acest
Adolf DeVito mă găsește tocmai pe mine din toată mulțimea și îmi spune:
-Încercați și dumneavoastră! Trântiți castronul acesta! E
incasabil!
-Nu e nevoie! Vă cred
pe cuvânt, încerc eu să mă scuz.
- Nu vă temeți, e incasabil!
-Am înțeles, dar nu...
-IN- CA-SA-BIL!
Tipul mă fixase cu o privire dementă, așa că am zis să-i fac
pe plac. Ce ar putea să se întâmple? E incasabil.
Trântesc castronul. În momentul în care atinge solul, se
sparge în mii de bucăți. Aud imediat strigăte din mulțime:
-Mi-a intrat în ochi!
-Ionel, nu băga ciobul în gură!
- Mi s-a furat portofelul!
Adolf DeVito se uită turbat la mine.
-Ce-ai făcut?!
-Am făcut ce mi-ai zis!
-Ai spart, plătești!
-Nu plătesc nimic! Nu trebuia să fie in-ca-sa-bil?!
În secunda următoare,
piticul isteric se înroșește ca un rac, apucă o farfurie întinsă și urlă ca
Xena, Prințesa Războinică. Înspăimântat, o iau la fugă. Adolf DeVito venea după
mine, ținând farfuria ca pe un buzdugan. Probabil că dorea să vadă dacă și
capul meu e incasabil ca vasele lui. Fac slalom printre oameni și deodată îmi
apare în față un tip în costum de dinozaur care distribuia mostre de iaurt
pentru copii.
-Sunt dinozaurul Dingo și îți dau iaurt cu mure să te faci
mare!
Îl evit milimetric pe Dingo. Piticul dement, însă, a intrat
în plin în el. Pahare cu iaurt au zburat în toate direcțiile. Adolf DeVito îl
trântise pe dinozaur și căzuse peste el. Dingo a început să-și bage o parte a
corpului (care nu era coada) în psihopatul cu vase incasabile, în mine, în
mediul înconjurător. Câțiva copii au început să plângă. Am ieșit repede din
hypermarket, fără să mai cumpăr niciun kiwi.
Acum, dincolo de faptul că am interdicție la a intra în acel
hypermarket, trebuie să fiu atent când merg pe stradă. Adolf DeVito și Dingo
probabil că mă pândesc pe la colțuri. Ghinionul meu e incasabil.
P.S: Gheorghe Ghinion este produsul imaginației mele bolnave. Orice asemănare cu personaje și întâmplări din viața reală este pur întâmplătoare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu