Adio, Divina Agonie

foto:churchmusictoday.wordpress.com

Nu, nu e o glumă. Am luat decizia ca blogul ăsta să-și înceteze activitatea.

DE CE?!

Divina Agonie a apărut pentru că doream să-mi antrenez creativitatea și să potolesc uraganul de sentimente contradictorii și gânduri împrăștiate din capul meu (scriu poezii în timpul liber). Treceam printr-o perioadă nașpa și voiam să mă exprim, să mă descarc, să-mi pun ordine în cap. Să creez. Și am reușit asta prin intermediul acestui blog. În ultima vreme, însă, blogul a început să-mi consume timpul. Petreceam prea multă vreme gândindu-mă la subiecte/ texte pentru a face blogul mai atractiv. Divina Agonie se transformase într-un fel de loc de muncă (unul foarte plăcut, ce-i drept), dar care nu-mi aducea nimic. Numărul de vizualizări era unul derizoriu (cu excepția câtorva texte umoristice), așa că ''locul meu de muncă'' era o ''afacere'' fără viitor. Căutând modalități de a atrage mai mulți cititori, am transformat blogul într-o tocană. Poezii suicidale lângă pamflete, articole despre fotbal lângă postări despre singurătate.
Acestea fiind spuse, am decis că trebuie să termin povestea. Acum trebuie să încerc să fac ceva cu viața mea, mai exact să-mi găsesc o slujbă de rahat (pe care s-o urăsc), dar care să-mi aducă niște beneficii financiare.

Asta nu înseamnă că nu o să mai scriu nimic. Voi fi în continuare disponibil pe poezie.ro cu versuri deprimante și proze psihologice. Apropo de proze, dacă ai citit Paradox (sunt sigur că ai citit...dacă nu, do it now!), te-ai întrebat probabil ce ăla Telus sau de ce vorbește unul cu halucinațiile pe stradă. Alea sunt următoarele idei pentru povestirile mele psihologice/SF (nu las nimic la voia întâmplării).
Suicidalismul va muri când voi muri și eu (sau poate nu; poate se gândește cineva să ducă mai departe tradiția artei depresive, așa cum și eu am preluat această artă de la Bacovia și simboliști și am continuat-o). Nu duc lipsă de idei. Elegia celor 23 de nevroze va continua. Posibil să scot o nouă versiune a volumului de poezii Divina Agonie, care să fie disponibil pe online și să arate mai aerisit (nu mă prea mulțumește prima versiune).
Mă gândesc, de asemenea, să pornesc un nou blog, dedicat textelor umoristice și...fotbalului ( îmi plac lucrurile astea). Spre deosebire de Divina Agonie, nu o să mai investesc atâta timp în chestia asta. Dacă se va realiza, va avea probabil postări săptămânale.
Cam asta a fost. Mulțumesc pentru like-uri, share-uri. Don't be sad. Când o să mai am ceva interesant de zis, o s-o fac prin intermediul Facebook.
Vă las cu melodia asta.

  

Salata de cuvinte - 16 Ianuarie 2014

1) Ieri s-au împlinit 164 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Pe toate grupurile/forumurile de poezie s-au irosit cuvinte în încercări nereușite de poezii omagiale închinate lui Eminescu cel sfânt, erou al neamului românesc (n-am inventat eu chestia asta, chiar am găsit undeva această formulare). În școli, licee și primării, copiii se chinuiau să recite poezii în serbări seci care aminteau de comunismul optzecist. Ok, Eminescu a fost un poet foarte bun, dar sfânt și erou n-a fost ( omul a avut o viață bogată în aventuri amoroase și consum de alcool și a murit de sifilis). Cred că îl putem comemora pe Eminescu și fără ceremonii plicticoase în care o mână de copii recită mecanic niște versuri. Săracul poet, dacă ar fi văzut cum se chinuie elevii de 10 ani să spună niște strofe din Luceafărul sub privirile mulțumite ale învățătoarelor, și-ar fi distrus probabil creațiile.

2) Liceenii Rock `N` Roll este cel mai awkward film românesc din toate timpurile. Ne amintim cu toții de Liceenii, filmul acela cumințel și drăguț în care Dana și Mihai abia schițau niște atingeri timide. Ei bine, în această versiune rock`n`roll, Dana și Mihai și-o trag neprotejat, avem parte de o tonă de replici și cadre stânjenitoare, toate personajele se comportă ciudat. Chiar și Isoscel cea severă se comportă de parcă ar fi o adolescentă care tocmai a băgat niște mescalină. Filmul încearcă să fie rebel, dar ajunge să fie dubios și lipsit de sens. Habar n-am ce-a vrut regizorul să demonstreze cu această ''comedie'' muzicală.

3) Toată lumea a înnebunit cu Ask.fm. De ce să-ți faci cont pe tâmpenia aceea de site? Ca să te înjure toți frustrații sub protecția anonimatului? Ca să te dai VIP fiindcă îți pune și ție lumea întrebări? Pentru că vrei să arăți tuturor că n-ai viață în afara Internetului? Și mai ales, de ce dai share pe Facebook la toate întrebările scrise de toți analfabeții? Cu ce ți-am greșit noi, cei care nu utilizăm Ask.fm, de ne torturezi în halul ăsta?

4) Sunt prea multe canale cu tematică rurală/folclorică. Etno Tv, Hora Tv, Inedit Tv, Agro Tv, Televiziunea Favorit, TVF Oltenia (mai sunt câteva dar îmi scapă numele). Posturi cu audiență care se apropie de 0. Posturi cu o calitate a imaginii submediocră care difuzează artiști anonimi de muzică populară și emisiuni plictisitoare cu prezentatori plictisitori și invitați plictisitori. Serios vorbind, chiar se uită cineva pe canalele astea? Eu n-am rezistat mai mult de două minute uitându-mă la astfel de idioțenii rurale.

5) În caz că mai există oameni care îmi mai citesc poeziile, vă anunț că suicidalismul îmbracă (cel puțin temporar) hainele postmodernismului. Asta nu înseamnă că o să scriu poezii despre adidași chinezești. Voi înlocui influențele din simbolism și romantism cu influențe din deprimism și fracturism. Această transformare este necesară în condițiile în care am anunțat că a doua eră suicidalistă va fi mult mai deprimantă și mai întunecată decât prima. Versiunea updatată de suicidalism va fi disponibilă odată cu lansarea unei serii de poezii grupate sub un titlu comun (versurile există, încă nu m-am gândit la titlu). De asemenea, mă voi strădui ca până la începutul lunii martie să public și o nuvelă, pentru că știu că vă plac prozele mele.

Și acum, pentru ca această rubrică să fie și mai random, m-am gândit să o închei de fiecare dată cu niște versuri dintr-o melodie. Deci...

You think you`re fixed but you`ve never been broken  (Brokencyde - I`m the king)

Cum să-ți distrugi viața - 13 pași pentru un eșec garantat

foto: www.pathwaycc.net

Eu sunt un om care o dă des în bară și care e mai mereu într-o pasă proastă. Cu un asemenea talent, am fost surprins că Pițurcă nu m-a convocat la națională (frumoasă glumă, nu?). De-a lungul timpului am reușit performanța de a-mi face viața mizerabilă repetând aceleași greșeli, care au devenit în cele din urmă obiceiuri și atitudini nesănătoase. Dacă vrei și tu să ajungi în situația mea, iată un tutorial simplu, în 13 pași.

1. Amintește-ți momentele dureroase. Noaptea, când nu te ia somnul, rememorează clipele dureroase prin care ai trecut. Nu vrei să uiți așa ceva, nu?! Lasă toate momentele traumatizante să se instaleze în mintea și sufletul tău.

2. Dă vina pe alții pentru greșelile tale și învinovățește-te pentru greșelile altora. Normal că apropiații tăi sunt de vină pentru eșecurile tale. Cine altcineva? Părinții tăi sunt nefericiți, însă e doar vina ta. Probabil că regretă că te-au conceput.

3. Îndrăgostește-te de persoane nepotrivite. Găsește persoana cu care o relație ar fi cel mai improbabil lucru care s-ar putea întâmpla și îndrăgostește-te de ea/el. Visează în secret că veți trăi fericiți până la adânci bătrâneți. Continuă să faci acest lucru deși cel/cea de care ești îndrăgostit/ă nu te iubește . Dacă nu te satisface metoda asta, găsește pe cineva instabil emoțional, cuplează-te cu el/ea și așteaptă să te părăsească. În ambele cazuri, este necesar să investești multe sentimente. Vrei ca durerea să fie deplină, nu?!

4. Orice dependență e bună. Tutun, alcool, narcotice, antidepresive, jocuri de noroc, etc. Orice îți trece prin cap. Găsește ceva care să-ți mănânce viața și bagă timp și bani în chestia aia. Pentru o experiență desăvârșită, încearcă să susții mai multe dependențe simultan.

5. Încearcă să fii salvatorul tuturor. Fii psihologul de serviciu al prietenilor tăi. Ascultă-le problemele. Încearcă să-i repari. Pune problemele lor mai presus de alte tale. Încearcă să mulțumești pe toată lumea.

6. Martirizează-te. Destinul ți-a pregătit o viață de suferință. Vei fi sacrificat/ă pentru binele altora, soarele nu va răsări pe strada ta. Nu ai fost făcut/ă ca să guști fericirea. Dar e bine așa! Tu ești special/ă, ești diferit/ă. Prin suferința ta, ești mai bun/ă ca ceilalți.

7. Prefă-te că nu-ți pasă, prefă-te că ești proastă. Afișează tot timpul o atitudine de sictir profund. Prefă-te că te doare în posterior de toată lumea. Fumează, îmbată-te, înjură. Cucerește-i pe toți cu ignoranța ta.

8. Disrespect your surroundings. Haosul e cuvântul cheie. Haos la tine în cap, haos împrejurul tău. Varsă-ți furia pe primul lucru/om care îți iese în cale.

9. Negativism rulez d00d. Înainte de o întâlnire/examen/interviu, gândește-te cât de prost poate să meargă totul. Imaginează-ți cele mai rele scenarii. Lasă-te copleșit/ă de grija zilei de mâine.

10. Lasă teama și tristețea să devină tulburări de personalitate. Imaginează-ți că ești maestru Pokemon (lol) și ai doi monstruleți, Tristețea și Teama, care sunt destul de slabi. Tu trebuie să-i evoluezi în Depresie și Anxietate. Antrenează-te! Ascultă muzică depresivă, citește lucruri deprimante, nu discuta cu nimeni despre problemele tale, îngrijorează-te constant, limitează contactul social. E mai greu la început, după aceea te obișnuiești.  

11. Gândește-te mereu la lucruri (aproape) imposibile. E esențial să-ți petreci timpul visând cu ochii deschiși că vei câștiga la loto, că iubirea vieții tale îți va suna la ușă, că vei deveni celebru/ă. Lasă planurile pentru a-ți îmbunătăți traiul și scufundă-te în lumea viselor!

12. Agresivitatea pasivă e prietena ta. Trebuie să afișezi cât poți de frecvent o atitudine pasiv-agresivă. Fă-i pe ceilalți să sufere cu comportamentul tău ambiguu. Toți te vor aprecia și te vei simți mulțumit/ă de tine.

13. Menține tot timpul o părere proastă despre tine. Acesta este cel mai important pas. Amintește-ți că ești cea mai ratată persoană pe care o știi, că nu ești în stare să faci nimic cum trebuie, că meriți tot răul din lume, că ești o povară. Subapreciază-te constant!

Respectă cu strictețe acești pași pentru a avea GARANTAT o viață mizerabilă. Nu uita: nimic nu e mai dulce ca autodistrugerea.

PS: Într-o notă mai serioasă, dacă te regăsești în tot ce am scris eu aici, I know that feeling. Știu prin ce treci. Nu am încă un tutorial despre cum să-ți faci viața mai bună. Un prim pas ar putea fi, însă, să admiți că ai probleme, așa cum am făcut eu în acest post tragi-comic.

Salata de cuvinte - 7 Ianuarie 2014

foto: wotnofish.wordpres.com

Pentru că blogul ăsta e oricum foarte random, m-am gândit să fac o rubrică în care vorbesc aiurea despre diverse lucruri. Să începem:

1) Toată presa a înnebunit cu arestarea lui Năstase. Sunt curios: îi pasă cuiva cu adevărat de condamnarea acestuia? Mie nu. Mass-media simte însă nevoia să stoarcă maximul de dramatism din arestările lui. Drama fostului premier care face pușcărie, bla-bla-bla, boo-hoo-hoo. Nimănui nu-i pasă. Oricum va fi eliberat mai devreme și se va întoarce la viața lui plicticoasă și blogul lui anost.

2) Oare de ce de Bobotează lumea se calcă în picioare pentru o sticlă de apă chioară? Tot auzi pensionarii cum spun cu patos că aghiasma face minuni, că vindecă orice, că e mai bună decât orice medicament. Zău? Atunci de ce sunteți în continuare bătrâni, bolnavi și nefericiți? Cred că aghiasma e bună... la spălarea pe creier. Trăiască SC Biserica Ortodoxă Română SRL pentru că ne face să ne îngrămădim ca vitele pentru o banală apă!

3) În școala generală aveam o materie numită matematica distractivă. Nici astăzi nu știu care-i faza cu materia aceea. Matematica e distractivă ca Holocaustul, iar glumele cu/despre matematică sunt amuzante ca poantele expirate ale lui Doru Octavian Dumitru. Probabil că materia dorea să arate că toate ecuațiile sau operațiile complicate pot fi cool. Nu i-a ieșit. Făceam tot felul de exerciții stupide cu fracții, mulțimi de numere, radical, sinus, cosinus și tot felul de chestii care nu mi-au folosit și nu îmi vor folosi vreodată în viață. Nu știu de ce programa școlară pune accentul pe matematică avansată, de parcă destinul tuturor elevilor ar fi să ajungă experți în geometrie și algebră.

4) Că tot a venit vorba de școală, a făcut mare senzație cazul învățătoarei care cerea bani pentru cadouri. Nu mai e nicio surpriză pentru nimeni faptul că în școli/licee se practică acest cult al șpăgii. Bineînțeles, mascat sub forma cadourilor de Crăciun, 8 Martie, fondul școlii, fondul clasei. Practic elevii sunt învățați că nu poți face nimic în viață fără o mică ''atenție''. Din păcate, părinții încurajează această practică. Unii părinți apelează de fiecare dată când este nevoie la cadouri costisitoare pentru a-i asigura copilului câteva puncte în plus la media finală. Ceilalți părinți se simt cumva sub presiune, nu iau atitudine și contribuie și ei la această șpagă mascată de teamă ca odrasla lor să nu aibă de suferit. Cerc vicios.

5) De Anul Nou nu mi-am pus nicio dorință, nu mi-am făcut nicio listă cu ''rezoluții''. Să fim serioși, Universul nu va conspira să îți îndeplinească ție dorințele. Ca în fiecare an, îți vei propune o sută de chestii din care vei realiza vreo 10%. Așa că eu mi-am propus și mi-am dorit nimic. Acum nu am cum sa mai fiu dezamăgit. #YOLO.

De ce urăsc Crăciunul

foto:www.badideatshirts.com

Într-o postare anterioară menționasem faptul că îmi displace profund Crăciunul. Pentru a demonstra că nu sunt un hater de Internet care încearcă să pară Grinch, voi oferi și argumente ca să îmi justific punctul de vedere.

1. Kitsch-ul. Sute de instalații cu mii de luminițe aruncate în pomi, pe stâlpi, pe case, fără nicio urmă de estetică. Fața lui Moș Crăciun sau căciula lui Moș Crăciun puse pe orice produs, de la prezervative la otravă pentru șoareci. Jucării de pluș care cântă melodii enervante. Cam asta e tot ce poți să vezi în această perioadă.

2. Colindele. Sincer să fiu, eu m-am săturat de lerul lui Hrușcă, bradul lui Fuego, de păstori care se întâlnesc și stele care răsar sus. Colindele acestea se repetă în mod obsesiv în fiecare an, peste tot, încât au devenit niște clișee fără pic de farmec.

3. Colindătorii. Ceea ce cândva era o activitate pentru copii a fost transformată în afacere de sezon pentru pierde-vară adulți. În toate orașele poți vedea grupuri de indivizi dubioși, îmbrăcați în costume odioase de urs, capră, Moș Crăciun, care vor ca pentru 15 secunde de colindat să arunci cu zeci de RON în ei. Cerșetorie de Crăciun.

4. Cadouri oferite pentru că trebuie. Hai să alergăm prin supermarketuri și să cheltuim bani pe cadouri făcute din obligație. Pentru că în asta constă spiritul Crăciunului. Ce modalitate mai bună de a sărbători Nașterea lui Iisus decât să îți golești buzunarul pe niște daruri pe care le faci pentru a primi la rândul tău daruri.

5. Ipocrizia. Să fim mai iubitori, să fim mai credincioși, să ne bucurăm de timpul petrecut cu familia. Într-un cuvânt, să fim mai...buni. Oare de ce bunătatea e condiționată de o sărbătoare? Te împiedică ceva să fii bun în restul anului?.

6. Nu există Moș Crăciun. Pare stupid, dar în momentul în care am aflat că bătrânelul ăla vesel care face daruri nu există, spiritul Sărbătorilor de Iarnă a început să moară pentru mine. E destul de trist să vezi că imaginea globală a Crăciunului e o minciună. Moșul darnic e doar o invenție de care părinții se folosesc pentru a-și disciplina odraslele înaintea sărbătorilor * insert sad face *.

Acestea fiind spuse, eu nu aștept Crăciunul cu bucurie în suflet. Vă rog, dragi prieteni de pe Facebook, să nu îmi dați tag în poze cretine cu brazi, globulețe și alte prostioare de Crăciun. Eu aștept Revelionul și implicit încheierea catastrofalului an 2013. Pentru cei care sunteți ca mine, Divina Agonie vă urează beție plăcută și mahmureală ușoară.

Despre minciuni, ipocrizie, falsitate

foto: www.bubblenews.com

Nu suport curvele, spun bărbații după care salivează uitându-se la asistente Tv ( a se citi dame de companie) siliconate, îmbrăcate sumar. Dacă ura împotriva curvelor e așa mare, de ce prostituția e o afacere înfloritoare? De ce majoritatea aleargă după tipe ușuratice pe care ''să le bage sub plapumă'' de la prima întâlnire? Nu suporți curvele? De ce le cauți? Știi vorba aceea: ce cauți, aia găsești? Atunci de ce te plângi ca un bou că toate femeile sunt la fel și că nu o să ai o relație fericită vreodată, când tu ai căutat doar femei de moravuri ușoare? Meriți toate curvele pentru că nu ești cu nimic mai presus decât ele!

Vreau un bărbat care să mă respecte, să mă facă fericită și să mă iubească pentru ceea ce sunt, zic femeile. Serios? Atunci de ce umbli doar cu/după ''șmecheri'' despre care știi sigur că o să te folosească și o să te facă să suferi? De ce când dai de un tip ca lumea, care te respectă, te face fericită și te adoră, îl condamni la un friendzone etern? Pentru că nu e bad boy-ul ăla pe care îl vezi  la televizor, bărbatul fatal care cucerește orice tipă? Să te iubească pentru ceea ce ești? Haha! Te dai cu o tonă de machiaj și îți dai aere de mare femeie când de fapt ești doar o fetișcană care vrea atenție. Îl vrei pe Romeo? NU-L MERIȚI! Ești mincinoasă, ipocrită și probabil ți-ai bătut joc de toți băieții de treabă care au fost în viața ta.

Doamne ajută, urmat de 3 cruci făcute rapid în autobuz când treci pe lângă o biserică. Ce vrei să ne arăți? Că ești mare creștin? Zău? Atunci de ce zilnic scoți pe gură sute de înjurături? De ce cele șapte păcate capitale au devenit o rutină pentru tine? De ce te-ai dus și te-ai îndopat cu mici gratuiți de 1 Decembrie în plin post? Crezi că Dumnezeu o să fie impresionat de crucile pe care le faci și te va ajuta și pe tine? Breaking News! Dumnezeu te urăște! Sper că îți plac locurile foarte calde, pentru că Iadul e plin de ipocriți!

Banii n-aduc fericirea! Atunci dă-mi toată averea ta, fericitule/o! Dacă n-ai avea bani, crezi că ai putea să râzi cu gura până la urechi prin cluburi? Sau să pleci în vacanțe scumpe, în care îți faci sute de poze, ca să vadă prietenii tăi de pe Facebook ce bine o duci? Îți doresc să rămâi falit/ă! Să ai 1 leu în buzunar și să înghiți în sec când treci pe lângă magazine și restaurante. Apoi să vii la mine și să îmi spui cât de fericit/ă ești fără bani.

Enough bullshit! Cine naiba să mai creadă minciunile astea? De ce pozați toți în ceea ce nu sunteți? De ce vă ascundeți toți adevărata față, adevăratele dorințe, gânduri în spatele unei falsități confortabile? Pe zi ce trece, umanitatea mi se pare tot mai detestabilă.

You are all the fucking same...

Despre singurătate

foto: geripal.org

Orașul meu preferat este Pripyat. Da, este vorba despre acel orășel fantomă din vecinătatea centralei de la Cernobîl, abandonat după catastrofa nucleară. Aș putea trăi acolo, singur, fără nicio problemă (mă rog problema ar fi expunerea la radiații care m-ar ucide lent...dar #yolo). Dă-mi ceva de mâncare, țigări și alcool și voi fi fericit în pustietatea de lângă Cernobîl.

N-am fost niciodată fanul aglomerației, evenimentelor sociale sau al interacțíunii. Nu sunt genul care are mai mulți prieteni decât are armata rusă ostași, adoră ieșirile în cluburi, merge la agățat și e sufletul petrecerii. Sunt un singuratic. Am puțini prieteni (dar buni), prefer oricând un local micuț, liniștit în locul unui club și prefer să stau în casă și să scriu ceva/mă uit la ceva/fac ceva decât să ies afară și să pierd vremea aiurea.

Singurătatea e prietena mea. Mă inspiră, îmi induce stări de melancolie, mă face să mă simt...special. Nu tânjesc după timp petrecut în compania altor oameni. Am motivele mele...poate le voi detalia altădată. Și nu am nicio problemă în a muri singur (dacă stai bine să te gândești, poți să ai 1000 de prieteni, nu te va urma nimeni în momentul în care vei păși din această viață; so we all die alone * insert happy face *).

Desigur, singurătatea poate deveni la un moment dat, un blestem. Atunci când te aruncă în depresie și când te face să te simți ca și cum ai fi singura persoană din lume care nu poate fi iubită. Da, și eu simt câteodată nevoia de a fi îmbrățișat sau nevoia de a fi iubit. Dar stau un pic și mă gândesc și îmi dau seama că sunt creatorul celui mai întunecat curent din literatura română și îmi trece (lol). Am depășit toate prostioarele astea cu ''iubirea e totul'', ''fiecare își găsește jumătatea'', ''au trăit fericiți până la adânci bătrâneți''. Îmi îmbrăţişez destinul/ Iar muzele mele îndoliate/ Mă sărută cu buze de gheaţă/ Îndemnându-mă să scriu versuri tragice/ Ca plânsul unui copil rămas orfan (m-am citat singur pentru că pot).

În singurătate mă regăsesc cel mai bine. În singurătate și tristețe. Cam ăsta sunt eu. Nu pot să zic că vreau să mă schimb. Mă gândesc uneori că dacă aș fi un individ fericit, super-sociabil, n-aș mai avea niciun farmec. Nu mă deranjează să fiu singur. Îmi place să fac tot ce îmi place fără să fiu bătut la cap. Și, cu cât sunt mai singur cu atât pot să scriu proză mai bună și mai tristă (cam așa funcționează).

În încheiere vreau să citez niște versuri din Luceafărul, despre care cred că mă caracterizează destul de bine:

Trăind în cercul vostru strâmt

Norocul vă petrece,

Ci eu în lumea mea mă simt

Nemuritor și rece.

Despre tricolori și așteptări

sursa: www.realitatea.net

În 1998, când România mergea pentru ultima dată la un Campionat Mondial de fotbal, aveam 7 ani. Evident că nu îmi amintesc mare lucru de atunci. Abia începusem să înțeleg care e treaba cu ofsaidul și cu sistemele de joc. Am tot așteptat ca ''tricolorii'' să mai ajungă la un CM. Să văd și eu ce înseamnă să te bucuri pentru echipa națională. Din păcate, se pare că mai am mult de așteptat.

După Euro 2000, selecționata noastră n-a mai fost relevantă în fotbalul mare. Sfârșitul Generației de Aur a însemnat și sfârșitul performanțelor noastre internaționale. A urmat o serie de calificări ratate, înfrângeri rușinoase, scandaluri cu diverși jucători. Am picat de pe culmile fotbalului în urna a patra valorică.

La această decădere dureroasă și-au adus din plin contribuția selecționerii. Puiu Iordănescu, cel preocupat mai mult de pupatul icoanelor decât de pregătirea tactică, Răzvan Lucescu, cel care va rămâne în istorie drept selecționerul care i-a luat pe Surdu și pe Florescu la națională (probabil cei mai slabi jucători care au îmbrăcat vreodată tricoul galben) și Pițurcă. Eternul și fascinantul Pițurcă. Cel care ne-a dat niște speranțe la Europeanul din 2008, pe care ni le-a retezat apoi cu un meci pierdut în fața unei selecționate improvizate și fără chef de fotbal a Olandei. 

În această dublă cu Grecia s-a văzut ce înseamnă să nu ai antrenor. România a arătat ca o echipă încropită cu fotbaliști care joacă pentru prima dată împreună. Greșeli de marcaj, ieșiri eronate la ofsaid, mingi aruncate fără noimă în careul advers, imposibilitatea de a crea ocazii. România a jucat ca o echipă de ligă inferioară. 

Și apar întrebările. Cum a pregătit Piți acest meci? Așa cum face de obicei, bazându-se pe noroc și pe greșelile adversarilor? De ce ne-a torturat în această campanie cu titularizările lui Tănase și Stancu? De ce i-a preferat pe Mățel și Latovlevici în locul lui Săpunaru și Radu Ștefan? De ce Cociș? De ce nu Mutu?

Răspunsul e simplu: Pițurcă e un selecționer slab, blazat, orgolios, cu un contract beton, căruia nu îi pasă de calificări ratate. Nu-i pasă nici că o țară întreagă îi cere demisia. Îl interesează doar să ia bani și să facă pe deșteptul în fața tuturor.

Oare cât mai trebuie să-l suportăm pe Pițurcă? Oare câți selecționeri incapabili trebuie să mai tolerăm? De ce nu putem urma și noi exemplul Greciei sau al Islandei, care au selecționeri străini care își fac bine treaba? Să vină unul din exterior, care n-are treabă cu fotbalul românesc, să facă performanță. Fără orgolii, fără jocuri de culise, fără legături cu diverse personaje din fotbalul autohton. Un selecționer străin, profesionist care să aducă o mentalitate de învingător peste o națională din ce în ce mai blazată.

E momentul schimbării. FRF trebuie să se trezească și să ia măsuri. Trebuie să ieșim din zona mediocrității. Altfel, riscăm să plângem peste DVD-urile cu CM `94 așteptând în zadar o calificare la un Mondial.

Despre copii și părinți

sursa: www.tin-god.com

Eram zilele trecute într-un mijloc de transport în comun și l-am auzit pe un tip care țipa prin telefon la băiatul/fata lui: ’’dacă vin acasă și nu știi tabla înmulțirii, ai terminat-o cu mine! Ai dat de dracu’ dacă n-o știi ca pe apă!’’. Ok, înțeleg că tabla înmulțirii e destul de importantă, dar crezi că amenințările tale o vor face mai ușoară și mai prietenoasă pentru copilul tău?!

Când vine vorba de progeniturile lor, părinții sunt total lipsiți de obiectivitate. În viziunea lor, copilul lor e cea mai inteligentă, cea mai frumoasă și cea mai talentată ființă de pe Terra. De aceea, ei nu pot să înțeleagă de ce colegii de clasă au note mai mari decât el/ea, de ce a luat 4 la matematică, de ce nu are o iubită/un iubit ca toată lumea, de ce s-a lăsat după un an de facultatea la care l-au pus să meargă, de ce nu a ieșit de pe băncile facultății cu un salariu de 800-1000 de euro. Și atunci devin dezamăgiți și își pierd răbdarea. Și atunci încep cu tot felul de amenințări, constrângeri, cuvinte dure aruncate fără prea multă gândire, în speranța că-i vor băga copilului mințile în cap. Și o dau în bară.

Dragă părinte, este normal să ai așteptări de la copilul tău și să dorești să răzbuni nerealizările tale prin el. Trebuie să înțelegi, însă, niște lucruri. Întotdeauna vor fi alții mai inteligenți decât copilul tău, nu toți se nasc genii ale matematicii sau literaturii și nu toți excelează la învățat, mereu se vor găsi alții mai frumoși, mai bogați, mai talentați, mai piloși care să-i ia fața în anumite privințe. Și lucrurile astea îl afectează. Și ultimul lucru de care are nevoie este să vadă cât de nemulțumit și dezamăgit ești și tu de el.

Indiferent de vârstă, nimănui nu-i place să primească ultimatumuri. ’’ Trebuie să faci X, altfel ai terminat-o cu mine’’, nu e deloc cel mai bun mod de a-ți încuraja copilul să facă un lucru. Desigur, de frica ta probabil că se va strădui din greu și va învăța tabla înmulțirii. Apoi, va urî matematica pentru tot restul vieții, asociind-o cu un moment nefericit. Și mai apoi, te va percepe ca pe o ființă amenințătoare care încearcă să-i submineze libertatea și să-l oblige să facă lucruri care nu-i plac.

Dragă părinte, de cele mai multe ori, imaginea pe care ți-ai făcut-o despre odrasla ta nu va corespunde cu realitatea. Fii mai răbdător, nu da ultimatumuri, nu folosi expresii precum ‚’’nu o să faci nimic cu viața ta, ești prost/proastă, m-ai dezamăgit’’. Caută să vorbești cu el/ea despre alte lucruri în afară de școală și descoperă la ce se pricepe, care îi sunt aspirațiile și dorințele. Altfel, relația ta cu copilul tău se va defecta iremediabil. Și pe măsură ce timpul va trece, se va distanța din ce în ce mai mult de tine, și te va vedea drept persoana în care nu își dorește să se transforme.

WTF is wrong with you, Cătălin?

Probabil că mulți se întreabă de ce inventatorul suicidalismului nu își pune capăt zilelor și nu ne scutește de tâmpenia asta ultradepresivă. Să lămurim unele lucruri.

1. Suicidalismul nu este biletul meu de adio lăsat lumii. Este modalitatea prin care eu elimin emoțiile negative care se acumulează în mine. Este expresia tristeții mele. Este o cale de scăpare din monotonie, banalitate, din problemele de zi cu zi. Așa cum unii folosesc drogurile, sexul, muzica ș.a.m.d ca să evadeze din nefericirea cotidiană, așa folosesc și eu poezia și arta întunecată.

2. Nu instig la sinucidere, comportament antisocial, automutilare, autodistrugere. Nu vin și îți spun: << viața ta e nașpa, mai bine te sinucizi >>. Tot ce scriu eu aici reprezintă o transpunere artistică a unor sentimente, momente, stări pe care le-am experimentat. E viziunea mea întunecată asupra vieții. Dacă prin absurd, un suflet rătăcit înțelege aiurea tot ce am scris eu în operele mele și face un gest necugetat, nu vreau să fiu considerat responsabil. Ești o ființă rațională, deci folosește-ți creierul.

3. Nu scriu pentru admirație nemărginită sau bani. Nu scriu ca să conving lumea să se taie pe mâini, sau să par eu un geniu neînțeles al depresiei. Scriu pentru că asta e ceea ce știu eu să fac, asta îmi place să fac, ăsta sunt eu. Dacă doream simpatie, iubire, atenție, admirație, zeci de mii de fani scriam siropoșenii și intitulam blogul ăsta << blogu` lu` Otravă 2 >> (lol, bad joke. but still, Otravă și Radu F. Hipstantinescu can suck my...ok mă opresc).

4. Nu sunt emo, n-am fost emo, n-am de gând să fiu emo. Sunt doar un individ destul de trist și destul de greu de înțeles care scrie chestii depresive. Love me or hate me. Read me or leave me alone.

Acum că am clarificat unele chestii sper să nu am parte de comentarii sau texte cretine referitoare la viața mea și arta mea.

Hail Suicidalism, Hail Divina Agonie.