Aventurile lui Gheorghe Ghinion (episodul 1)

sursa: www.goldlabel.com

Prietenul meu Casian m-a invitat la el ca să petrecem. Sărbătorim faptul că și-a schimbat buletinul. Casian e un fel de Moș Crăciun la Disneyland pe ecstasy. Tot timpul e mult prea vesel, mereu găsește motive cretine să petreacă. Dar e prietenul meu din copilărie, m-a ajutat în multe ocazii, așa că trebuie să-i fiu alături, chiar dacă nu am niciun chef.

Apartamentul lui Casian este mai curat și mai ordonat ca Palatul Buckingham. Bibelouri și tablouri aranjate perfect, nicio urmă de praf, ferestre curate ca un cristal, o urnă ceramică, albă, așezată pe o masă de lemn, care efectiv strălucește de curățenie. Parcă am intrat într-o reclamă la Ajax.

Casian aduce o sticlă de whisky. La dracu! Urăsc whisky-ul. Își toarnă într-un pahar și-l dă pe gât de parcă ar fi fost agheasmă. Mă îndeamnă să fac același lucru. Fir-ar! Mă simt de parcă mi-ar turna cineva foc lichid pe esofag.

Începe maratonul de beție. Casian bagă în el whisky ca un nesătul. Cu greu țin pasul. Casian râde întruna. Dacă râsul este un medicament, cineva ar trebui să-l interzică pentru el, deoarece deja face abuz.

Bem și iarăși bem. Sticla s-a golit. Casian mai vrea alta. Mie nu mai îmi pasă. De la atâta whisky mă simt ca un copil de grădiniță care s-a uitat prea mult pe Cartoon Network. Casian se duce să ia o altă sticlă din bucătărie. Eu zâmesc, rupt de beat. Totul e bine și frumos. Deodată, toată camera începe să se învârtă cu mine. În stomacul meu se declanșează Bătălia de la Verdun. O să vărs și nu am timp să ajung la baie. Nu vreau să murdăresc apartamentul imaculat al prietenului meu. Fug la urnă și încep să dau afară tot răul din mine. Da, am reușit. Nu am făcut vreo tâmpenie.

Mă întorc și-l văd pe Casian, înghețat cu sticla de whisky în mână, mai palid ca Albă-ca-Zăpada moartă. Era urna cu cenușa mamei sale care murise în urmă cu trei ani. Am vomitat peste rămășițele incinerate ale mamei sale. Am. Vomitat. Peste. Rămășițele. Incinerate. Ale. Mamei. Sale.

Casian m-a dat afară din apartament. A trebuit să arunce toată cenușa. Nu mai vorbește cu mine și e trist. În câteva secunde am reușit să distrug o relație de prietenie veche de ani buni, am ruinat rămășițele lumești ale unei femei și l-am transformat pe cel mai fericit om din lume într-un individ depresiv-suicidal.

Îmi urăsc viața.

P.S: Gheorghe Ghinion este rodul imaginației mele bolnave. Orice asemănare cu personaje și întâmplări din viața reală este pur întâmplătoare