duminică, 22 decembrie 2013

De ce urăsc Crăciunul

foto:www.badideatshirts.com

Într-o postare anterioară menționasem faptul că îmi displace profund Crăciunul. Pentru a demonstra că nu sunt un hater de Internet care încearcă să pară Grinch, voi oferi și argumente ca să îmi justific punctul de vedere.

1. Kitsch-ul. Sute de instalații cu mii de luminițe aruncate în pomi, pe stâlpi, pe case, fără nicio urmă de estetică. Fața lui Moș Crăciun sau căciula lui Moș Crăciun puse pe orice produs, de la prezervative la otravă pentru șoareci. Jucării de pluș care cântă melodii enervante. Cam asta e tot ce poți să vezi în această perioadă.

2. Colindele. Sincer să fiu, eu m-am săturat de lerul lui Hrușcă, bradul lui Fuego, de păstori care se întâlnesc și stele care răsar sus. Colindele acestea se repetă în mod obsesiv în fiecare an, peste tot, încât au devenit niște clișee fără pic de farmec.

3. Colindătorii. Ceea ce cândva era o activitate pentru copii a fost transformată în afacere de sezon pentru pierde-vară adulți. În toate orașele poți vedea grupuri de indivizi dubioși, îmbrăcați în costume odioase de urs, capră, Moș Crăciun, care vor ca pentru 15 secunde de colindat să arunci cu zeci de RON în ei. Cerșetorie de Crăciun.

4. Cadouri oferite pentru că trebuie. Hai să alergăm prin supermarketuri și să cheltuim bani pe cadouri făcute din obligație. Pentru că în asta constă spiritul Crăciunului. Ce modalitate mai bună de a sărbători Nașterea lui Iisus decât să îți golești buzunarul pe niște daruri pe care le faci pentru a primi la rândul tău daruri.

5. Ipocrizia. Să fim mai iubitori, să fim mai credincioși, să ne bucurăm de timpul petrecut cu familia. Într-un cuvânt, să fim mai...buni. Oare de ce bunătatea e condiționată de o sărbătoare? Te împiedică ceva să fii bun în restul anului?.

6. Nu există Moș Crăciun. Pare stupid, dar în momentul în care am aflat că bătrânelul ăla vesel care face daruri nu există, spiritul Sărbătorilor de Iarnă a început să moară pentru mine. E destul de trist să vezi că imaginea globală a Crăciunului e o minciună. Moșul darnic e doar o invenție de care părinții se folosesc pentru a-și disciplina odraslele înaintea sărbătorilor * insert sad face *.

Acestea fiind spuse, eu nu aștept Crăciunul cu bucurie în suflet. Vă rog, dragi prieteni de pe Facebook, să nu îmi dați tag în poze cretine cu brazi, globulețe și alte prostioare de Crăciun. Eu aștept Revelionul și implicit încheierea catastrofalului an 2013. Pentru cei care sunteți ca mine, Divina Agonie vă urează beție plăcută și mahmureală ușoară.

vineri, 20 decembrie 2013

Antiromantica

Era o zi mohorâtă, rece
Și bătea un vânt de ciumă în Orașul Ucigașului
Mirosul dulceag al morții se răspândea în aer
Îmbătând mințile necrofagilor flămânzi.

Pe strada unde spânzurații atârnau în copaci
Ca palide ornamente funerare
Iubirea alerga desculță.
Bătută, abuzată, cu rochia terfelită
Alerga printre chiștoace și seringi folosite de heroină,
Iar în urma ei venea agale un dric.
Fugea ca o evadată, dar durerea a copleșit-o
Și s-a prăbușit dramatic lângă un tomberon ruginit.
Atunci, dricul a oprit lângă ea
Și eu m-am dat jos triumfal din el
Cu un revolver în mână.
Ea m-a privit temătoare și mi-a spus:
'' Dă-mi sufletul tău rănit și întunecat și te voi salva
Și ne vom salva.''
O liniște dementă învăluise strada.
Eu m-am aplecat și i-am șoptit la ureche
Cu un rânjet de clovn psihopat:
'' Eu nu am suflet.''
Apoi i-am curmat suferința
Cu un sărut de revolver.

Era o zi mohorâtă, rece
Și bătea un vânt de ciumă în Orașul Ucigașului
Mirosul dulceag al morții era mai puternic ca niciodată,
Iar necrofagii se înfruptau animalic lângă tomberonul ruginit.

joi, 19 decembrie 2013

Amintiri din Polonia

foto: http://abagond.files.wordpress.com

La Varșovia, o fată vorbea așa:
Dacă vrei să mă mângâi, nu m-aș împotrivi
Dacă vrei să mă săruți. ți-aș da voie
Ți-aș da voie să îmi dezgolești sânul.
Dar să știi că pe tata l-au împușcat nemții
Iar pe un frate al meu l-au ars în cuptoare.

Dacă vrei să mă mângâi, nu m-aș împotrivi
Dar să știi că morții aceștia urlă în mine
Și eu toată, toată sunt de cenușă.
Sărută-mă, dar să nu îți par amară.

*********************

La Cracovia, o fată vorbea așa:
Dacă vrei poți să-mi cuprinzi umerii
Dacă vrei poți să-mi mângâi sânii
Dar să nu-mi cumperi niciodată mărgele.
Aveam treisprezece ani când nemții
Au spânzurat-o pe mama, în stradă, de copac.

Dacă vrei putem trece Vistula înot
Dar să nu-mi spui că am gâtul alb și frumos
Și să nu-mi cumperi niciodată mărgele.

Geo Bogza - Amintiri din Polonia I & II

marți, 17 decembrie 2013

Am scris un text siropos, dă-mi share pe Facebook

Te priveam cum savurai cafeaua de dimineață îmbrăcată în cămașa mea albă. Te sorbeam din priviri, însă eram și gelos pentru că ție îți stătea mai bine în cămașa pe care eu cheltuisem 200 de euro. Mă gândeam oare prin ce minune zeii olimpieni au conceput perfecțiunea întruchipată și au trimis-o în viața mea. Îmi imaginam, în același timp, cum te-aș strangula dacă ai vărsa cafea pe cămașa mea albă în valoare de 200 de euro.
Dimineața te iubesc cel mai mult. Atunci când încă nu ți-ai pus un kilogram de machiaj și ai o față care ar speria și fantomele dintr-o casă bântuită. Îmi termin Activia cu Musli și te invit să ne uităm la comedii romantice. Tu râzi diafan la fiecare scenă amuzantă, eu plâng la fiecare sărut. Ce frumoasă e iubirea!
Aș vrea să îți fac declarații de amor în centrul Parisului, să îți cânt romanțe în Veneția, să dansăm un vals în Viena și să facem alte lucruri simandicoase în locurile scumpe în care se duc oamenii cu stare materială superioară. Atât de mult te iubesc! Te iubesc chiar și atunci când faci glume răutăcioase pe seama mea. Atunci când îmi spui că blugii mei roz mulați sunt gay, sau când mergem la cumpărături și tu îmi întinzi un pachet de absorbante și mă întrebi ‘’îți mai cumpăr sau ai destule?’’.

Nu o să rămân niciodată în pană de idei pentru că tu mă inspiri. Tu și ideile altora, pe care le preiau, le ambalez frumos și le arunc în niște texte lipsite de valoare, concepute pentru a atrage un număr mare de fane care, cu ochii plini de lacrimi de la atâta ‘’romantism’’, să le distribuie exasperant pe rețele sociale, făcându-mă astfel celebru și contribuind orbește la propagarea clișeelor expirate despre dragoste. Ce frumoase sunt frazele lungi! Exact ca iubirea!

Acest text este o parodie făcută după sutele de texte siropoase care inundă Internetul. Dacă te-a supărat ceea ce am scris aici poți să îmi trimiți un mail pe care nu o să-l citesc și pe care o să-l șterg.


sâmbătă, 14 decembrie 2013

Urban melancolic - Melancolie în decembrie

foto: royayersproject.com

Cu mâna înghețată bagă o bancnotă mototolită de 1 leu în automatul de cafea. Mașinăria scoate un sunet enervant și o refuză. Înjură printre dinți și mai împinge o dată bancnota, lovind aparatul cu palma. Acesta se conformează și începe să pregătească o cafea lungă, fără zahăr.
Afară e un ger antarctic. Vântul suflă furios și rece ca un zeu din mitologia scandinavă. Cerul e cenușiu, asfaltul cenușiu, blocurile cenușii. Urban monocrom.
Ia paharul fierbinte de cafea și soarbe cu poftă. De obicei nu bea cafea, dar acum are nevoie. Impactul nopților nedormite îi afectează judecata, vorbirea, scrisul. Vrea să doarmă, dar nu poate. Urăște somnul. Somnul aduce vise, iar visele dor.
Așteaptă un autobuz care nu mai vine. Se agită în stație, îmbrăcat prea subțire pentru frigul care acoperise orașul. Își aprinde o țigară. Fumul se revarsă în plămâni. Nicotina ajunge în sânge. Se calmează brusc.
Fulgii de nea au început să cadă. O simfonie de claxoane  furioase spulberă orice urmă de liniște. Oamenii de pe trotuar grăbesc pasul, speriați de ninsoarea pornită. Orașul devine agitat.
El, însă, e calm. Soarbe ultima gură din cafeaua ieftină și fără gust, trage un ultim fum din țigară și aruncă nepăsător chiștocul. Autobuzul n-a venit. Nu-i mai pasă. Frigul se întețește. Nu-i mai pasă. Își bagă căștile în urechi și lasă muzica să-l poarte departe. Antonio Vivaldi – Iarna. O alegere inspirată.
În haosul hibernal el este cel care stă neclintit. Pionul blocat pe tabla de șah citadină. Privește în gol purtat de muzică, cu gândul, probabil, într-un loc mai călduros.
În cele din urmă, autobuzul ajunge. Oamenii se îngrămădesc să  urce. El e calm. Are ochii înlăcrimați. Poate e din cauza vântului. Poate nu...

joi, 12 decembrie 2013

I want to disappear

No words, just music.





miercuri, 11 decembrie 2013

Zdzislaw Beksinski, geniul artei întunecate


Zdzislaw Beksinski este probabil artistul vizual pe care îl admir cel mai mult (mă rog, la concurență cu H.R. Giger). Polonezul, născut în 1929 și decedat în 2005, este renumit pentru stilul său, un suprarealism foarte întunecat, pe care l-a folosit în pictura în ulei, desene alb-negru și chiar fotografie. Operele lui Beksinski descriu peisaje post-apocaliptice, decoruri de coșmar, ființe supranaturale și transmit sentimente puternice de tristețe. Picturile lui merg de minune cu muzica dark ambient.



Pentru mai multe picturi de  Zdzislaw Beksinski, click aici!