Cea mai proastă melodie a anului 2013

Doamna Andra Măruță și-a făcut un obicei în a stabili noi limite în stupiditatea muzicală. După dezastre sonore precum Telephone și Inevitabil va fi bine,''artista'' lovește din nou. Atâta timp cât mă iubești este noua creație a nevestei lui Măruță și e atât de enervantă încât îți vine să spargi radioul/televizorul. Să analizăm o parte din versuri:

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii
Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui
Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa, 
Vocea ta e o vioară în inima mea
Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona, 
Esti refrenul din viaţa mea

Wow. Cine naiba a compus chestia asta? O fetiță de 8 ani obsedată de Twilight? Restul versurilor sunt la fel de penibile și nu mai are rost să le înșir aici. Trecem la videoclip. Videoclipul este plin de produse plasate (parcă ar fi o mare reclamă), Andra primește cadouri, toți angajații MediaPro îi aduc omagii, Moga aruncă și el cinci versuri obosite, Măruță îi face declarații siropoase. Groaznic.
Atât melodia cât și videoclipul sunt la fel de frumoase și complexe ca acest cântecel  despre mâncare chinezească.


M-am înșelat. Cântecelul ăsta e mai bun. MediaPro Music, te rugăm să nu ne mai torturezi cu Andra, LaLA BAnd și alte rateuri muzicale. E destul că peste tot auzi doar Alex Velea, Connect-r, Inna și alte ''artiste''. RIP muzica românească.

Aventurile lui Gheorghe Ghinion (episodul 3)

Mergeam spre casă  când mi s-a făcut o poftă nebună de kiwi. Aveam un hypermarket la doi pași de blocul meu așa că am zis să merg acolo și să-mi cumpăr un kilogram.

Intru, iar în timp ce mă îndreptam către raionul de fructe, văd un grup mare de oameni adunați în fața unui stand. Curios din fire, mă bag printre ei ca să văd despre ce e vorba. La stand era un tip scund, cu chelie și mustață, care arunca diferite vase pe jos în timp ce vocifera. El dorea astfel să demonstreze că vasele lui sunt incasabile și că se justifică prețul triplu față de vesela obișnuită. Tipul acesta  părea combinația perfectă dintre Adolf Hitler și Danny DeVito. Striga ’’incasabil’’ și trântea farfurii și castroane spre amuzamentul celor din jur. Văzând că nimeni nu pare să-l ia în serios, acest Adolf DeVito mă găsește tocmai pe mine din toată mulțimea și îmi spune:

-Încercați și dumneavoastră! Trântiți castronul acesta! E incasabil!

-Nu  e nevoie! Vă cred pe cuvânt, încerc eu să mă scuz.

- Nu vă temeți, e incasabil!

-Am înțeles, dar nu...

-IN- CA-SA-BIL!

Tipul mă fixase cu o privire dementă, așa că am zis să-i fac pe plac. Ce ar putea să se întâmple? E incasabil.

Trântesc castronul. În momentul în care atinge solul, se sparge în mii de bucăți. Aud imediat strigăte din mulțime:

-Mi-a intrat în ochi!

-Ionel, nu băga ciobul în gură!

- Mi s-a furat portofelul!

Adolf DeVito se uită turbat la mine.

-Ce-ai făcut?!

-Am făcut ce mi-ai zis!

-Ai spart, plătești!

-Nu plătesc nimic! Nu trebuia să fie in-ca-sa-bil?!

În secunda  următoare, piticul isteric se înroșește ca un rac, apucă o farfurie întinsă și urlă ca Xena, Prințesa Războinică. Înspăimântat, o iau la fugă. Adolf DeVito venea după mine, ținând farfuria ca pe un buzdugan. Probabil că dorea să vadă dacă și capul meu e incasabil ca vasele lui. Fac slalom printre oameni și deodată îmi apare în față un tip în costum de dinozaur care distribuia mostre de iaurt pentru copii.

-Sunt dinozaurul Dingo și îți dau iaurt cu mure să te faci mare!

Îl evit milimetric pe Dingo. Piticul dement, însă, a intrat în plin în el. Pahare cu iaurt au zburat în toate direcțiile. Adolf DeVito îl trântise pe dinozaur și căzuse peste el. Dingo a început să-și bage o parte a corpului (care nu era coada) în psihopatul cu vase incasabile, în mine, în mediul înconjurător. Câțiva copii au început să plângă. Am ieșit repede din hypermarket, fără să mai cumpăr niciun kiwi.

Acum, dincolo de faptul că am interdicție la a intra în acel hypermarket, trebuie să fiu atent când merg pe stradă. Adolf DeVito și Dingo probabil că mă pândesc pe la colțuri. Ghinionul meu e incasabil. 

P.S: Gheorghe Ghinion este produsul imaginației mele bolnave. Orice asemănare cu personaje și întâmplări din viața reală este pur întâmplătoare.

Două ''anticolinde''

Sau melodii anti-Crăciun. Anticolinde sună mai cool.

 


  

De ce urăsc Crăciunul

foto:www.badideatshirts.com

Într-o postare anterioară menționasem faptul că îmi displace profund Crăciunul. Pentru a demonstra că nu sunt un hater de Internet care încearcă să pară Grinch, voi oferi și argumente ca să îmi justific punctul de vedere.

1. Kitsch-ul. Sute de instalații cu mii de luminițe aruncate în pomi, pe stâlpi, pe case, fără nicio urmă de estetică. Fața lui Moș Crăciun sau căciula lui Moș Crăciun puse pe orice produs, de la prezervative la otravă pentru șoareci. Jucării de pluș care cântă melodii enervante. Cam asta e tot ce poți să vezi în această perioadă.

2. Colindele. Sincer să fiu, eu m-am săturat de lerul lui Hrușcă, bradul lui Fuego, de păstori care se întâlnesc și stele care răsar sus. Colindele acestea se repetă în mod obsesiv în fiecare an, peste tot, încât au devenit niște clișee fără pic de farmec.

3. Colindătorii. Ceea ce cândva era o activitate pentru copii a fost transformată în afacere de sezon pentru pierde-vară adulți. În toate orașele poți vedea grupuri de indivizi dubioși, îmbrăcați în costume odioase de urs, capră, Moș Crăciun, care vor ca pentru 15 secunde de colindat să arunci cu zeci de RON în ei. Cerșetorie de Crăciun.

4. Cadouri oferite pentru că trebuie. Hai să alergăm prin supermarketuri și să cheltuim bani pe cadouri făcute din obligație. Pentru că în asta constă spiritul Crăciunului. Ce modalitate mai bună de a sărbători Nașterea lui Iisus decât să îți golești buzunarul pe niște daruri pe care le faci pentru a primi la rândul tău daruri.

5. Ipocrizia. Să fim mai iubitori, să fim mai credincioși, să ne bucurăm de timpul petrecut cu familia. Într-un cuvânt, să fim mai...buni. Oare de ce bunătatea e condiționată de o sărbătoare? Te împiedică ceva să fii bun în restul anului?.

6. Nu există Moș Crăciun. Pare stupid, dar în momentul în care am aflat că bătrânelul ăla vesel care face daruri nu există, spiritul Sărbătorilor de Iarnă a început să moară pentru mine. E destul de trist să vezi că imaginea globală a Crăciunului e o minciună. Moșul darnic e doar o invenție de care părinții se folosesc pentru a-și disciplina odraslele înaintea sărbătorilor * insert sad face *.

Acestea fiind spuse, eu nu aștept Crăciunul cu bucurie în suflet. Vă rog, dragi prieteni de pe Facebook, să nu îmi dați tag în poze cretine cu brazi, globulețe și alte prostioare de Crăciun. Eu aștept Revelionul și implicit încheierea catastrofalului an 2013. Pentru cei care sunteți ca mine, Divina Agonie vă urează beție plăcută și mahmureală ușoară.

Antiromantica

Era o zi mohorâtă, rece
Și bătea un vânt de ciumă în Orașul Ucigașului
Mirosul dulceag al morții se răspândea în aer
Îmbătând mințile necrofagilor flămânzi.

Pe strada unde spânzurații atârnau în copaci
Ca palide ornamente funerare
Iubirea alerga desculță.
Bătută, abuzată, cu rochia terfelită
Alerga printre chiștoace și seringi folosite de heroină,
Iar în urma ei venea agale un dric.
Fugea ca o evadată, dar durerea a copleșit-o
Și s-a prăbușit dramatic lângă un tomberon ruginit.
Atunci, dricul a oprit lângă ea
Și eu m-am dat jos triumfal din el
Cu un revolver în mână.
Ea m-a privit temătoare și mi-a spus:
'' Dă-mi sufletul tău rănit și întunecat și te voi salva
Și ne vom salva.''
O liniște dementă învăluise strada.
Eu m-am aplecat și i-am șoptit la ureche
Cu un rânjet de clovn psihopat:
'' Eu nu am suflet.''
Apoi i-am curmat suferința
Cu un sărut de revolver.

Era o zi mohorâtă, rece
Și bătea un vânt de ciumă în Orașul Ucigașului
Mirosul dulceag al morții era mai puternic ca niciodată,
Iar necrofagii se înfruptau animalic lângă tomberonul ruginit.

Amintiri din Polonia

foto: http://abagond.files.wordpress.com

La Varșovia, o fată vorbea așa:
Dacă vrei să mă mângâi, nu m-aș împotrivi
Dacă vrei să mă săruți. ți-aș da voie
Ți-aș da voie să îmi dezgolești sânul.
Dar să știi că pe tata l-au împușcat nemții
Iar pe un frate al meu l-au ars în cuptoare.

Dacă vrei să mă mângâi, nu m-aș împotrivi
Dar să știi că morții aceștia urlă în mine
Și eu toată, toată sunt de cenușă.
Sărută-mă, dar să nu îți par amară.

*********************

La Cracovia, o fată vorbea așa:
Dacă vrei poți să-mi cuprinzi umerii
Dacă vrei poți să-mi mângâi sânii
Dar să nu-mi cumperi niciodată mărgele.
Aveam treisprezece ani când nemții
Au spânzurat-o pe mama, în stradă, de copac.

Dacă vrei putem trece Vistula înot
Dar să nu-mi spui că am gâtul alb și frumos
Și să nu-mi cumperi niciodată mărgele.

Geo Bogza - Amintiri din Polonia I & II

Am scris un text siropos, dă-mi share pe Facebook

Te priveam cum savurai cafeaua de dimineață îmbrăcată în cămașa mea albă. Te sorbeam din priviri, însă eram și gelos pentru că ție îți stătea mai bine în cămașa pe care eu cheltuisem 200 de euro. Mă gândeam oare prin ce minune zeii olimpieni au conceput perfecțiunea întruchipată și au trimis-o în viața mea. Îmi imaginam, în același timp, cum te-aș strangula dacă ai vărsa cafea pe cămașa mea albă în valoare de 200 de euro.

Dimineața te iubesc cel mai mult. Atunci când încă nu ți-ai pus un kilogram de machiaj și ai o față care ar speria și fantomele dintr-o casă bântuită. Îmi termin Activia cu Musli și te invit să ne uităm la comedii romantice. Tu râzi diafan la fiecare scenă amuzantă, eu plâng la fiecare sărut. Ce frumoasă e iubirea!

Aș vrea să îți fac declarații de amor în centrul Parisului, să îți cânt romanțe în Veneția, să dansăm un vals în Viena și să facem alte lucruri simandicoase în locurile scumpe în care se duc oamenii cu stare materială superioară. Atât de mult te iubesc! Te iubesc chiar și atunci când faci glume răutăcioase pe seama mea. Atunci când îmi spui că blugii mei roz mulați sunt gay, sau când mergem la cumpărături și tu îmi întinzi un pachet de absorbante și mă întrebi ‘’îți mai cumpăr sau ai destule?’’.

Nu o să rămân niciodată în pană de idei pentru că tu mă inspiri. Tu și ideile altora, pe care le preiau, le ambalez frumos și le arunc în niște texte lipsite de valoare, concepute pentru a atrage un număr mare de fane care, cu ochii plini de lacrimi de la atâta ‘’romantism’’, să le distribuie exasperant pe rețele sociale, făcându-mă astfel celebru și contribuind orbește la propagarea clișeelor expirate despre dragoste. Ce frumoase sunt frazele lungi! Exact ca iubirea!

Acest text este o parodie făcută după sutele de texte siropoase care inundă Internetul. Dacă te-a supărat ceea ce am scris aici poți să îmi trimiți un mail pe care nu o să-l citesc și pe care o să-l șterg.