Despre tricolori și așteptări

sursa: www.realitatea.net

În 1998, când România mergea pentru ultima dată la un Campionat Mondial de fotbal, aveam 7 ani. Evident că nu îmi amintesc mare lucru de atunci. Abia începusem să înțeleg care e treaba cu ofsaidul și cu sistemele de joc. Am tot așteptat ca ''tricolorii'' să mai ajungă la un CM. Să văd și eu ce înseamnă să te bucuri pentru echipa națională. Din păcate, se pare că mai am mult de așteptat.

După Euro 2000, selecționata noastră n-a mai fost relevantă în fotbalul mare. Sfârșitul Generației de Aur a însemnat și sfârșitul performanțelor noastre internaționale. A urmat o serie de calificări ratate, înfrângeri rușinoase, scandaluri cu diverși jucători. Am picat de pe culmile fotbalului în urna a patra valorică.

La această decădere dureroasă și-au adus din plin contribuția selecționerii. Puiu Iordănescu, cel preocupat mai mult de pupatul icoanelor decât de pregătirea tactică, Răzvan Lucescu, cel care va rămâne în istorie drept selecționerul care i-a luat pe Surdu și pe Florescu la națională (probabil cei mai slabi jucători care au îmbrăcat vreodată tricoul galben) și Pițurcă. Eternul și fascinantul Pițurcă. Cel care ne-a dat niște speranțe la Europeanul din 2008, pe care ni le-a retezat apoi cu un meci pierdut în fața unei selecționate improvizate și fără chef de fotbal a Olandei. 

În această dublă cu Grecia s-a văzut ce înseamnă să nu ai antrenor. România a arătat ca o echipă încropită cu fotbaliști care joacă pentru prima dată împreună. Greșeli de marcaj, ieșiri eronate la ofsaid, mingi aruncate fără noimă în careul advers, imposibilitatea de a crea ocazii. România a jucat ca o echipă de ligă inferioară. 

Și apar întrebările. Cum a pregătit Piți acest meci? Așa cum face de obicei, bazându-se pe noroc și pe greșelile adversarilor? De ce ne-a torturat în această campanie cu titularizările lui Tănase și Stancu? De ce i-a preferat pe Mățel și Latovlevici în locul lui Săpunaru și Radu Ștefan? De ce Cociș? De ce nu Mutu?

Răspunsul e simplu: Pițurcă e un selecționer slab, blazat, orgolios, cu un contract beton, căruia nu îi pasă de calificări ratate. Nu-i pasă nici că o țară întreagă îi cere demisia. Îl interesează doar să ia bani și să facă pe deșteptul în fața tuturor.

Oare cât mai trebuie să-l suportăm pe Pițurcă? Oare câți selecționeri incapabili trebuie să mai tolerăm? De ce nu putem urma și noi exemplul Greciei sau al Islandei, care au selecționeri străini care își fac bine treaba? Să vină unul din exterior, care n-are treabă cu fotbalul românesc, să facă performanță. Fără orgolii, fără jocuri de culise, fără legături cu diverse personaje din fotbalul autohton. Un selecționer străin, profesionist care să aducă o mentalitate de învingător peste o națională din ce în ce mai blazată.

E momentul schimbării. FRF trebuie să se trezească și să ia măsuri. Trebuie să ieșim din zona mediocrității. Altfel, riscăm să plângem peste DVD-urile cu CM `94 așteptând în zadar o calificare la un Mondial.